Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Datanet Systems achiziţionează 51% din compania clujeană Red Dot

zf.ro
anis software web computer

Integratorul de soluţii şi sisteme IT&C, Datanet Systems, cumpără 51% din compania clujeană Red Dot, achiziţie prin care vizează să îşi dezvolte operaţiunile din regiunea Transilvaniei.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei de tehnologie, transmis vineri AGERPRES, compania achiziţionată va fi administrată ca o entitate independentă, cu denumirea Datanet Systems Cluj SRL.

De asemenea, managementul actual şi structura de personal se vor menţine, iar toate contractele aflate în desfăşurare vor continua în mod normal, informează Agerpres.

În plus, cele două companii au agreat un plan de dezvoltare al Datanet Systems Cluj, care prevede creşterea echipei şi extinderea portofoliului de soluţii şi servicii oferite clienţilor. Anterior tranzacţiei, companiile au avut o relaţie de colaborare pe termen lung, derulând cu succes mai multe proiecte de punere în funcţiune şi întreţinere de infrastructuri de telecomunicaţii.

În derularea achiziţiei, Datanet Systems a fost asistată de societatea de avocatură Dinu Petre şi Asociaţii.

Compania nou înfiinţată va fi deţinută în proporţie de 51% de Datanet Systems Bucureşti şi 49% de actualul proprietar al Red Dot SRL, iar preţul tranzacţiei este confidenţial.

Înfiinţată în anul 1998, Datanet Systems este în prezent unul dintre cei mai importanţi integratori de soluţii IT complexe din România. În 2020, compania a înregistrat venituri de 26 milioane de euro şi, împreună cu compania Datanet Systems Software, un număr de 125 de angajaţi.

Datanet Systems face parte din grupul slovac Soitron, integrator de sisteme şi furnizor de servicii de outsourcing IT cu o vastă experienţă pe piaţa europeană.

Red Dot este o companie care şi-a construit un portofoliu diversificat de clienţi, acoperind o mare parte a României cu produse, servicii şi soluţii integrate pentru infrastructura IT de voce, video şi date, incluzând proiectare, instalare şi întreţinere.

În portofoliul companiei se află servicii profesionale pentru sisteme de cablare structurată, reţele de comunicaţii, sisteme de securitate, sisteme Smart Home.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.