Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daune de 45 de milioane de dolari unui bărbat care a stat 20 de ani după gratii pe nedrept

cugetliber.ro
inchisoare

Un bărbat din Ohio a câștigat 45 de milioane de dolari într-un proces civil împotriva unui departament de poliție și a unui detectiv ale căror acțiuni au dus la condamnarea sa greșită și la mai mult de 20 de ani în spatele gratiilor, informează Mediafax.

Dean Gillispie a dat în judecată poliția din Miami Township și pe fostul detectiv Scott Moore pentru suprimarea probelor și influențarea martorilor într-un caz de viol și răpire din 1991, relatează USA Today.

Gillispie a fost condamnat în 1991 și eliberat din închisoare în 2011. Astăzi, Gillispie are 57 de ani și locuiește în Fairborn, o suburbie a orașului Dayton.

"Oroarea care i-a fost provocată lui Dean, familiei și comunității sale este greu de înțeles", a declarat directorul unei organizații, Mark Godsey. "Modul în care autoritățile au impus o condamnare și apoi au refuzat să recunoască o greșeală a fost dezamăgitor. Nimic nu îl poate răsplăti pe Dean".

David Owens, a cărui firmă apără condamnații pe nedrept și care l-a reprezentat pe Gillispie, a declarat că daunele de 45 de milioane de dolari reprezintă un record în Ohio.

Nu este clar deocamdată dacă se va face apel în acest caz.

Gillispie și-a susținut cu tărie nevinovăția încă din prima zi. El a fost condamnat pentru violul și răpirea unor surori gemene și răpirea unei a treia femei, într-un alt atac. Însă la proces a reieșit că detectivul Moore a încălcat drepturile lui Gillispie prin ascunderea unor probe care ar fi ajutat apărare, ar fi pretins că un martor a făcut o identificare când nu a făcut-o, iar mai târziu le-a spus victimelor că s-ar putea să nu-l recunoască pe Gillispie în instanță pentru că acesta "și-a vopsit părul".

Nicio probă biologică nu l-a legat vreodată pe Gillispie de crime.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.