David Popovici reclamă întârzieri la premierile ANS: „Sportul ar trebui să fie o prioritate naţională”
Campionul olimpic şi mondial David Popovici afirmă că nu a primit premierile restante de la Agenţia Naţională pentru Sport, unele datând încă din vara anului 2024, situaţie în care s-ar afla şi numeroşi alţi sportivi. Înotătorul a vorbit deschis despre dificultăţile din sistem la Gala #BeActive organizată de ANS, subliniind că sportivii nu trebuie să fie puşi în situaţia de a aştepta luni întregi recunoaşterea financiară a performanţelor lor.
„Şi eu sunt în aceeaşi situaţie ca toţi ceilalţi. Eu cred că din vara anului trecut sunt în această situaţie. Sper ca pentru mine, dar şi pentru ceilalţi sportivi să se rectifice situaţia. Nu ştiu exact ce sfat să le dau eu politicienilor, însă mereu am spus şi o să spun că sportul este cel mai bun ambasador al ţării. De aceea cred cu tărie că ar trebui să fie o prioritate naţională. Dacă ar fi o prioritate şi s-ar pune mai mult accent pe sport, toţi am avea de câştigat, am avea o societate mult mai educată din punctul ăsta de vedere”, a declarat Popovici, citat de Agerpres.
Întrebat dacă ştie cazuri de sportivi fără resurse de trai din cauza întârzierilor, el a confirmat fără ezitare. „Da, nu e o realitate prea frumoasă. Sportul în sine este foarte dificil, după care, dacă nu eşti recompensat pe măsura muncii pe care o depui e foarte, foarte greu. Dacă vrei să continui în sport mulţi ani trebuie să îţi câştigi şi pâinea, nu ai ce face”, a spus campionul, arătând că tensiunile financiare afectează grav performanţa şi motivaţia celor din loturi.
„E foarte greu pentru cei fără sponsori”
Popovici a explicat că este într-o poziţie privilegiată faţă de alte talente sportive, pentru că a reuşit în ultimii ani să atragă parteneri importanţi şi sponsori capabili să-i asigure o minimă stabilitate financiară.
„Cred că sportivii care nu reuşesc să atragă sponsori se descurcă în această situaţie mai greu. Eu sunt recunoscător că undeva pe la 18 ani, când am început să apar în lumina reflectoarelor, am reuşit să atrag sponsori. Poate pentru că interviurile mele erau OK, poate declaraţiile mele erau OK... şi în timp am reuşit”, a afirmat el.
Înotătorul a povestit şi cât de dificil a fost la început, când tatăl său încerca să găsească sprijin din partea companiilor. „Mi-a povestit că scria unor sute de companii din orice domeniu... le spunea că eu am rezultatul ăsta, că am potenţial şi dacă vor să mă sponsorizeze. Discuţia era despre sume mici, dar ele ar fi contat foarte mult atunci. Acum însă sunt într-o postură foarte bună în care companiile vin către noi şi noi către ele”, a adăugat sportivul.
„E obositor să vorbeşti de ani de zile despre lipsa infrastructurii”
Dublul campion mondial a afirmat că a obosit să tot solicite autorităţilor investiţii în infrastructura sportivă şi, în mod special, modernizarea bazinului acoperit din Complexul „Lia Manoliu”, devenit impropriu pregătirii de performanţă. „Se ştie discursul meu despre lipsa infrastructurii în Bucureşti şi în România. Există câteva bazine olimpice, câteva neolimpice, dar cu siguranţă nu la nivelul la care au nevoie tinerii sportivi şi noile generaţii. Mi-ar plăcea să văd mai multă înclinare către partea sportivă, către un stil de viaţă mai sănătos”, a afirmat Popovici.
El spune că nu mai ştie dacă merită să spere în renovarea bazinului „Lia Manoliu”, având în vedere promisiunile repetate, dar neconcretizate, din ultimii ani. „Cu bazinul acoperit de la 'Lia Manoliu' nu ştiu dacă să mai am atât de multe speranţe. Cred că de vreo doi ani am început să vorbesc despre condiţiile care sunt acolo, mai ales în timpul iernii, de faptul că e în paragină de aproape 10 ani... răspunsurile au fost pasate din stânga în dreapta, s-a spus că se va face, se va rezolva... E obositor deja”, a subliniat campionul.
Planuri pentru 2026: „O să pun pe hârtie peste o lună”
Popovici a spus că în această perioadă se odihneşte şi petrece timp cu familia şi prietenii, într-un moment de respiro după doi ani pe care îi descrie drept „foarte, foarte diferiţi”. El consideră că 2025 a fost un an definitoriu pentru evoluţia sa, deşi 2024 rămâne cel mai emoţionant an al carierei, prin cucerirea aurului olimpic. „Pentru mine şi majoritatea colegilor s-a încheiat sezonul şi suntem bucuroşi. Acum ne pregătim să îl începem pe următorul. E o lună în care putem să răsuflăm uşuraţi şi să petrecem timp cu familiile”, a arătat înotătorul.
În ceea ce priveşte obiectivele pentru 2026, Popovici spune că nu a stabilit încă lista finală şi că o va realiza în aproximativ o lună. „Cred că lista de obiective pentru anul următor o să o fac cam peste o lună, cam aşa. Atunci o să pun pe hârtie, ca de obicei. Nu pot să spun ce va fi pe listă pentru că încă nu m-am decis”, a concluzionat campionul.

































Comentează