Ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, şi-a lansat duminică, la Festivalul "Săptămâna Haferland", cartea "Întoarcerea la România", volum bilingv român-englez, potrivit Agerpres.
"Când am scris această carte nu am scris despre politică, am scris despre experienţa pe care am avut-o aici, în România, am scris despre lucrurile care ne leagă, am scris despre rădăcinile sionismului care sunt aici în România şi mai ales am scris despre călătoriile mele", a afirmat David Saranga.
El a spus că de fiecare dată când a călătorit în România a văzut tradiţiile, natura şi căldura oamenilor.
"Am vrut să călătoresc mai mult, dar timpul meu a fost limitat, aşa că am putut să călătoresc doar de două sau trei ori pe lună şi de fiecare dată am văzut tradiţia voastră, de fiecare dată am văzut natura, de fiecare dată când am călătorit m-am întâlnit cu oameni calzi şi întotdeauna spun că dacă va fi ceva de care să-mi fie dor în România sunt două lucruri: oamenii şi frumuseţea naturii", a declarat David Saranga.
Autorul a menţionat că de multe ori este întrebat de ce numele cărţii este "Întoarcerea la România", şi nu "Întoarcerea în România".
"Răspunsul este foarte simplu: pentru mine România nu este doar un loc geografic, pentru mine România nu este doar un teritoriu, pentru mine întoarcerea în România înseamnă întoarcerea într-un loc special, întoarcerea într-un loc unde mă simt acasă şi din acest motiv eu m-am întors nu în România, eu m-am întors la România", a spus David Saranga.
David Saranga a lansat, la Criţ, volumul 'Întoarcerea la România'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

24
Planeta este suprasolicitată de creșterea populației, arată un studiu
24

18
Jessica Lange revine în serialul TV "American Horror Story" după o pauză de opt ani
18

33
Astronauţii din misiunea Artemis 2 au doborât recordul de distanţă parcursă de oameni în spaţiu
33

12
Dreptul lui Kanye West de a intra în Marea Britanie ar putea fi revizuit
12

27
Trailerul final pentru filmul „Diavolul de îmbracă de la Prada 2” a fost lansat. Include piesa „Runway”, interpretată de Lady Gaga şi Doechii
27

33
Trump ameninţă cu închisoarea jurnalistul care a dezvăluit căutarea unui pilot în Iran. El cere ca jurnalistul să-şi dezvăluie sursa, ”o persoană bolnavă”
33

1.452
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.452

3.611
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
3.611

45
Lupul care a atacat o femeie în Germania a fost eliberat în natură
45

21
Lucrări ale pictoriţei Frida Kahlo vor fi repatriate în Mexic în 2028 în urma unor controverse
21

2.205
Avertisment dur. Cetatea Sighișoara este în pericol. Ce s-ar putea întâmpla în orice moment
2.205

1.621
Fără lumina sfântă de la Ierusalim? Există acest risc, confirmă Patriarhia: există deja un plan „B
1.621

22
Cum a reușit un nevăzător să ajută alte persoane cu deficiențe de vedere să construiască Lego
22
















Comentează