Până în deceniul anilor '90, ideea de a găsi diamante în Canada era considerată doar un vis. Totuși, această fantezie a prins contur când, pe teritoriile sale nordice, au fost identificate multiple zăcăminte diamantifere.
Descoperirea primului zăcământ de diamante cu valoare economică a avut loc în 1991, în regiunea Lacului de Gras. Transformarea Canadei într-un jucător important pe piața diamantelor s-a oficializat în octombrie 1998, cu inaugurarea minei Ekati. Datorită acestei evoluții rapide, până în 2003, Canada s-a poziționat ca al treilea cel mai mare producător de diamante la nivel global, depășită doar de Botswana și Rusia.
Pe teritorul Canadei se află multe mine de diamante. Ekati, de exemplu, este situată la aproximativ 100 de km sud de Polul Nord și la 300 de kilometri nord de Yellowknife, un oraș minier. Cel mai mare diamant de calitate gemă produs până în prezent la mina Ekati este Ekati Spirit, de 78 de carate, care a fost descoperit în 2010 și vândut la licitație în 2011.
Însă, cea mai profitabilă mină de diamante din America de nord este mina Diavik. Situată pe o insulă de 20 de km pătrați pe Teritoriile de Nord-Vest ale Canadei, Diavik produce diamante de înaltă calitate din punct de vedere al culorii și clarității. Construcția minei a început în 2000, iar producția comercială a diamantelor brute a început în ianuarie 2003.
De la construcția sa inițială, mina de diamante Diavik a produs în mod constant pietre prețioase într-un ritm uimitor. În fiecare an, aproximativ 1.587 kg de diamante cu o valoare de 100 de milioane de dolari sunt extrase din Diavik și vândute în restul lumii.
În octombrie 2018, la mină a fost găsit un diamant galben de 552 de carate. Acesta este cel mai mare diamant găsit vreodată în America de Nord – măsurând 33,74 mm lățime și 54,56 mm lungime.
Deși bogăția din mină este cu adevărat uimitoare, adevărata ispravă, plină de riscuri, nu este mineritul, ci transportul diamanetelor din mină.
În timpul iernii, drumurile înghețate care duc la mină sunt singura legătură între gaura masivă și aeroportul Diavik, recent construit. Astfel, doar cea mai mică schimbare a vremii îi poate lăsa pe mineri blocați în adâncul minei, cu încărcătura lor prețioasă, scrie omofon.com.
La sfârșitul anului 2013, Diavik avea 997 de angajați, dintre care 485 locuiau în Teritoriile de Nord-Vest sau regiunea West Kitikmeot din Nunavut.
Comentează