Premium
Oare cunoașterea umană e chiar un progres? Cât avem de câștigat și pierdut orientându-ne fanatic după busola ei, fără să ne întrebăm serios dacă merită?! Dacă descoperim aspecte înfricoșătoare ale realității, dar nu avem cum să le stăpânim, să le combatem, nu eram mai fericiți cu minusul de știință și plusul anterior de confort psihic?
În fond, de ce avem nevoie în principal ca să trăim oarecum fericiți? De certitudinea descoperirii unui demon în întuneric sau de conviețuirea alături de acesta, neconștientizându-i prezența? Dacă tot există pericolul ca demonul să ne omoare cândva, și nu știm cum să ne apărăm eficient, doar bâjbâim în scheme de salvare, nu e mai bine să n-avem habar de el? Măcar trăim neterorizați cât avem de trăit.
De câteva zile mă gândesc la aceste întrebări, pe fondul molimei cu Covid-19, după ce am citit că în Brazilia au fost descoperite urme de SARS-CoV-2 în probe de ape uzate datând din 27 noiembrie 2019. Descoperiri identice despre circulația virusului înainte de conștientizarea lui au fost făcute în China, Spania și Italia.
Se cere ridicată problema: de când viețuim, de fapt, împreună cu virusul? Nu cu luni multe ori chiar cu ani, până l-am descoperit? Ceea ce ar schimba radical discuțiile asupra originii și caracteristicilor lui.
L-am întrebat pe celebrul doctor Vasile Astărăstoae dacă se putea să fi trăit cu el fără să ne dăm seama. Da, a zis. Apoi a completat: „Dacă nu existau laboratoare de genetică să identifice virusul, presa isterizantă și experții medicali aroganți și limitați nu am fi știut de pandemie și viața ar fi decurs normal.”
Cu ce ne-am ales că l-am bifat oficial pe SARS-CoV-2 printre viruși? Este sigur atât- am distrus economiile lumii, oamenii decedează ca la orice viroză de gravitate medie și alte milioane de bolnavi cronici suferă din lipsa tratamentelor, spitalele fiind rezervate pentru Covid-19.
Comentariu de Alexandru Petria, Scriitor
