DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

De ce a lipsit Klaus Iohannis de la ședința solemnă a Parlamentului/SURSE

Inquam Photos / Octav Ganea
iohannis parlament

Președintele Klaus Iohannis a reprezentat marea absență de la ședința solemnă a Parlamentului pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Țara Mamă.

Surse politice convergente ne-au precizat că la mijloc este o problemă mai complicată. Deși președintelui i s-a transmis invitație în urmă cu câteva zile, cei din conducerea Parlamentului nu au explicat foarte bine care este obiectivul final al adoptării unei Declarații privitoare la unirea cu Republica Moldova. Sursele noastre susțin că președintele Iohannis nu a dorit să gireze o potențială încălcare de către România a unor tratate semnate la nivel internațional.

Din acest motiv președintele nu a mai venit la Parlament și a preferat să transmită un mesaj scris, care a fost publicat pe paginile oficiale ale Senatului și Camerei Deputaților.

UPDATE: Surse din conducerea Senatului ne-au precizat că președintelui Klaus Iohannis i-a fost transmisă invitația încă de acum două săptămâni, iar în cursul zilei de ieri a venit mesajul din partea Administrației Prezidențiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.