Premium
Este o întrebare la care până la urmă trebuie dat un răspuns. Tranșant. Și poate momentul cel mai potrivit este chiar acum. După ce summitul virtual BRICS, inițiat de Moscova tocmai pentru a crea o aparență contrară realității pe care încerc să o supun astăzi dezbaterii, și-a epuizat resursele. Neîncrederea în Moscova este generată de politica ei duplicitară, concretizată între altele în inițierea așa-numitelor conflicte înghețate. Practic, Federația Rusă se pune rău, rând pe rând, cu toți vecinii.
Summitul virtual BRICS, la care au participat China, India, Brazilia, Africa de Sud și, desigur, Federația Rusă, este o creație plăsmuită în laboratoarele de la Kremlin și care oficial își propune crearea unei noi piețe de cooperare, diferită de piețele coordonate de la Washington. Deci o alternativă în planul economiei globale, o tentativă, în esența ei justificată, de revenire la bipolarism și, implicit, un vector semnificativ de politică externă comună, deci o mutare importantă în plan geopolitic. Acesta este proiectul. În realitate, BRICS este până una alta un mare fâs. Nu s-a reușit crearea unei piețe economice alternative și cu adevărat semnificative. În prezent, toate statele BRICS, într-o măsură mai mică sau mai mare, colaborează mai intens cu Statele Unite, cu Uniunea Europeană și cu organizațiile economice create de aceste entități, decât cu Federația Rusă. Dar cine știe? Poate că, în viitor, se va ajunge la totuși la bipolarism. Ceea ce însă nu s-ar putea întâmpla, până când Rusia nu-și va recâștiga demnitatea pierdută. Iar demnitatea nu constă în agitarea armelor, în declanșarea de războaie, în manifestarea agresivității. Ci în adoptarea și implementarea unor soluți viabile de cooperare.
Dar până să ajungă acolo, Kremlinul ar trebui să renunțe la o componentă esențială a doctrinei sale militare și politice. La generarea și menținerea așa-numitelor conflicte înghețate. Conflictele înghețate sunt născute în urma unor confruntări militare generate de Federația Rusă, soluționate aparent printr-un armistițiu, dar care nu are decât valoare temporară. Oricând, un conflict înghețat poate fi dezghețat printr-o simplă apăsare pe buton de la Kremlin, astfel încât Moscova să poată întreține la punctul de fierbere războaiele hibride pe care le-a generat și pe care le-a integrat doctrinei sale politice și militare.
Și ce avem în jurul Federației Ruse? Să facem o enumerare succintă. Un conflict înghețat în Nagorno Karabah, prin care Moscova ține în șah Armenia și Azerbaidjan. Un alt conflict înghețat, prin care a fost creată o nouă entitate statală, tot nerecunoscută internațional, în Transnistria. Conflictele înghețate până de curând, azi dezghețate, din Ucraina, prin care Federația Rusă încearcă să își adjudece definitiv nu numai Peninsula Crimeea, nu numai Dombasul, cu Donețk și Lugansk, nu numai Insula Șerpilor, ci și întreaga coastă a Mării Negre, iar dacă se poate, inclusiv Odesa și spațiul terestru până la Sulina. În Cecenia, dacă ne amintim, sub conducerea lui Vladimir Putin, Federația Rusă a făcut prăpăd. Un prăpăd similar cu cel provocat acum în Ucraina, dar pe care democrațiile occidentale s-au făcut că nu-l văd, întrucât Vladimir Putin a inițiat la timpul respectiv o mare jonglerie. S-a alăturat declarativ luptei împotriva terorismului și le-a pus pecetea de teroriști luptătorilor ceceni pentru libertate. Iar acum, chiar dacă vedem batalioane cecene luptând alături de Federația Rusă împotriva ucrainenilor, ar fi bine să nu ne lăsăm înșelați. Cecenii nu îi iubesc pe ruși. Și nu au încredere în promisiunile Kremlinului.
Mergând mai departe în istorie, putem observa cu ușurință că între Rusia și China, care aparent s-ar afla într-un parteneriat economic și chiar politic, există un diferend de amploare nerezolvat. Tot teritorial. În continuare, China susține că un vast teritoriu care îi aparține a fost confiscat de ruși. E vorba de Manciuria. Federația Rusă se află într-un diferend, tot de natură teritorială, e vorba de Insulele Kurile, și cu Japonia. Și nu am deloc pretenția că am epuizat toate exemplele. Teritoriile României au fost practic pe parcursul întregii istorii cotropite de ruși. Culmea este că rușii au ocupat de mai multe ori Țările Române, în calitate de aliați, și nu au plecat decât cu greu și după mult timp, decât în calitate de adversari. De fiecare dată, angajamentele Moscovei nu au fost onorate. Fie că au fost scrise, fie că au fost verbale.
În consecință, Rusia de azi, Noua Rusie, cum i se mai spune, poate să aibă aliați temporari, poate să întrețină parteneriate cu alte state, dar nu prea poate să aibă prieteni. Desigur, sunt nenumărați politologi care, într-o logică machiavelică, afirmă că relațiile între state nu se bazează pe prietenie, ci doar pe interese. E posibil. Numai că interesele pe termen lung nu pot fi susținute în afara respectării cuvântului dat. Ori respectarea cuvântului dat este premiza unui raport de încredere.
Doar prin forță militară, doar prin combinații pe tabla de șah politică, doar prin aranjamente geopolitice, dar în absența credibilității, Federația Rusă nu poate niciodată redeveni o putere globală. O alternativă la globalismul promovat de Statele Unite. Iar primul pas pentru redobândirea încrederii, dacă acest lucru mai este posibil într-un viitor apropiat, este schimbarea acelor conducători care s-au dovedit a fi duplicitari, mincinoși și perverși.
un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
