Jurnalistul Narcis Daju afirmă că directoarea care s-a spânzurat marți în curtea instituției și-a explicat gestul în biletul de adio.
„Doamna Olimpia Bratu organiza, vara, niște acțiuni minunate pentru copii, în Parcul Brâncuși. Sute de părinți și bunici își duceau copiii la activitățile Bibliotecii Județene ”Christian Tell”. Astă-vară, în iulie, în timpul unei astfel de acțiuni, o creangă uscată a căzut peste un copil, provocându-i o fractură la un braț.
S-a deschis un dosar penal. În plus, părinții copilului au chemat în judecată Biblioteca, Primăria Târgu Jiu și Edilitara, cerând daune morale. Ieri a fost ultimul termen de judecată, și s-a dispus amânarea pronunțării, pentru data de 06.03.2023.
Apropiații doamnei Olimpia Bratu spun că era foarte afectată de dosarul penal și de litigiul civil. Astăzi, directoarea Bibliotecii Județene ”Christian Tell” și-a pus capăt zilelor, chiar în biroul ei de director, și a lăsat un bilet în care a scris că aceasta e pedeapsa ei pentru incidentul cu copilul, din parc”, potrivit contului de FB al jurnalistului.
Comentează