Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

De ce tulpina britanică nu afectează eficacitatea vaccinului anti-COVID? Explicația medicului infecționist Adrian Marinescu

Antena 3
Adrian Marinescu

Medicul infecționist Adrian Marinescu de la Institutul Matei Balș a explicat marți la Digi24 de ce tulpina britanică nu afectează eficacitatea vaccinului anti-COVID. Totodată, el a arătat că asimptomaticii se pot vaccina, în vreme ce persoanele bolnave trebuie să amâne vaccinarea.

„Trebuie să înțelegem că virusurile în general suferă în permanență mutații. Ele în general sunt minore și nu pun probleme. E clar că, la un moment dat, cum se discuta cu tulpina din Africa, pot să interfereze și cu vaccinul. Din fericire, mutațiile identificate pentru tulpina din Marea Britanie nu încurcă în niciun fel vaccinarea în acest moment, și dacă vorbim de Pfizer-BioNTech, și dacă vorbim de Moderna. Aceste mutații identificate nu au legătură cu acea proteină Spike - proteina prin intermediul căreia virusul pătrunde în celulă”, a declarat Adrian Marinescu marți, la Digi24.

SURSE - Deciziile de la Vila Lac 3

El a mai precizat că lucrurile se pot shimba, iar autoritățile supraveghează permanent aceste evoluții.

„Exact ce se întâmplă acum cu vaccinul Moderna - în momentul în care va fi nevoie se va face o updatare, o modificare astfel încât să corespundă”, a mai precizat medicul.

Adrian Marinescu a spus că, din datele actuale, vaccinul oferă o imunitate de șase luni, dar monitorizarea celor vaccinați continuă.

În privința vaccinării, medicul a ținut să precizeze că persoanele bolnave nu se vaccinează, făcând distincția între simptomatici și asimptomatici.

„Facem diferența între infectare și boală. Persoana care este simptimatică și are o simptomatologie acută, indiferent dacă e voba de infecția cu SARS-CoV-2 sau nu, nu va face vaccinarea, bineînțeles că o va amâna, este o regulă clară pentru orice vaccin. Dacă vorbim de cei care sunt asimptomatici, ei s-au infectat, dar nu s-au îmbolnăvit - e o diferență. S-a demonstrat din studii că nu interferă în niciun fel dacă se face vaccinarea, adică nu e nicio problemă, pentru că vor obține printr-un dublu mecanism anticorpii protectori”, a afirmat Adrian Marinescu, precizând totodată că nu este nevoie de testarea pentru SARS-CoV-2 înainte de vaccinare - lucru care ar îngreuna mult procesul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.