De cele mai multe ori, mai ales în sistemul de stat, în afară de centrele universitare, avem echipele risipite, oncologul este într-un spital, chirurgul este în alt spital, iar pacientul este rătăcit între aceşti medici (Monica Althamer)

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 03-11-2025 23:39

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Monica Althamer, navigator de pacienţi, afirmă că bolnavul de cancer care se tratează în sistemul medical public şi care nu se află într-un centru universitar este ”rătăcit între medici”, între specialişti care profesează în spitale diferite. Althamer, care se ocupă de îndrumarea pacienţilor în sistemul medical, constată că din cauza dificultăţilor pe care le întâmpină, din cauza ”umblatului haotic”, numeroşi bolnavi oncologici sunt diagnosticaţi cu întârziere în România.

”Avem, de cele mai multe ori, mai ales în sistemul de stat, în afară de centrele universitare - Institutul Oncologic Bucureşti, Institutul de la Cluj, de la Iaşi – avem echipele risipite, oncologul este într-un spital, chirurgul este în alt spital, iar pacientul este rătăcit între aceşti medici.

Comunicarea de foarte multe ori lipseşte, mă raportez, repet, la sistemul de stat, dacă medicii nu sunt fizic în aceeaşi clădire. Dacă oncologul este într-un spital, chirurgul în altul, radioterapeutul în altul, comunicarea se face prin intermediul pacientului şi ştim că a devenit anecdotică replica: "transmite-i colegului meu că ar fi putut să facă mai bine".

Astfel de discuţii ar trebui să se poarte direct între specialişti”, a afirmat navigatorul de pacienţi Monica Althamer, luni seară, la Medika TV, potrivit news.ro.

Ea a arătat că sunt afecţiuni, cum este sarcomul, un tip de cancer rar, care afectează ţesutul moale sau osul, pentru care România nu are centre de referinţă, aşa cum se întâmplă în alte state unde cazuistica este mult mai mare, iar comunicarea între specialişti este mult mai strânsă, medicii fiind supraspecializaţi în astfel de centre. 

Monica Althamer a constatat că, din cauza dificultăţilor pe care le întâmpină, din cauza ”umblatului haotic”, numeroşi bolnavi oncologici sunt diagnosticaţi cu întârziere în România.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri