"În ce limbă să vorbesc?", a întrebat Sylvie Vartan vizibil emoţionată publicul bulgar venit să asiste la proiecţia unui documentar consacrat artistei, care a fugit în copilărie din Bulgaria comunistă alegând Franţa, notează miercuri AFP.
Sala de cinema a Palatului Naţional al Culturii din Sofia este arhiplină şi, timp de 50 de minute, legenda stilului muzical francez yé-yé şi fanii săi îşi reţin cu greu lacrimile la evocarea fugii dramatice din 1952 a micuţei Sylvie, pe atunci în vârstă de 8 ani, apoi a succeselor artistei, a revenirii sale în Bulgaria în 1990 şi a adopţiei fiicei sale, Darina, în 1997.
În anii 1960, dincolo de Cortina de Fier, Sylvie Vartan devenea o vedetă fără ca bulgarii să o poată asculta. Chiar şi astăzi, artista, care şi-a luat rămas-bun de la muzică prin trei concerte susţinute la Paris la începutul anului, nu este pentru compatrioţii săi doar o vedetă, ci un simbol al reuşitei şi al libertăţii.
Tatăl ei, de origine armeană, era ataşat de presă la Ambasada Franţei; mama, de origine maghiară, se ocupa de Sylvie şi de fratele ei, Eddie, înainte ca familia să aibă şansa — rară — de a pleca în Occident.
Cântăreaţa îşi aminteşte adesea cum bunicul ei alerga după trenul care se îndepărta, fluturând o batistă.
"De atunci nu-mi plac despărţirile. Oriunde aş fi, nu-mi place să plec", a mărturisit ea publicului.
"O comoară naţională"
"Îi datorăm enorm. Este o comoară naţională", declara, cu lacrimi în ochi, la finalul proiecţiei, Simeon de Saxa-Coburg-Gotha, în vârstă de 88 de ani, ultimul rege al bulgarilor, silit să plece în exil de autorităţile comuniste după al Doilea Război Mondial.
"Spre deosebire de alţi bulgari care au reuşit în străinătate, ea nu a uitat niciodată că este bulgăroaică", a adăugat pentru AFP fostul monarh, devenit prim-ministru între 2001 şi 2005.
Pentru producătorul documentarului, Georgi Toşev, "filmul arată că, în pofida rupturii brutale de patria sa la o vârstă foarte fragedă, Bulgaria rămâne firul fin care leagă tot ceea ce i se întâmplă lui Sylvie".
"Am păstrat în inimă amintiri foarte precise, foarte contrastante despre Bulgaria şi despre copilăria mea timpurie", a confirmat, la rândul său, vedeta.
"Pe de o parte, dragostea, căldura, comuniunea, liniştea, o lume tihnită şi minunată alături de părinţi şi bunici, trăiam cu toţii împreună. Pe de altă parte, angoasa, un regim al terorii, o viaţă practic imposibilă", povesteşte cea care, încă din 1968, lăsa să transpară nostalgia pentru ţara natală în cântecul La Maritza.
Când, după căderea Zidului Berlinului, ea revine la Sofia, găseşte o ţară liberă, dar sărăcită.
"Nu era mâncare în magazine, nici benzină în benzinării", îşi aminteşte prietena ei din copilărie, Fanny Teoharova.
Cele două femei s-au putut revedea abia la sfârşitul anilor 1980. "Înainte era imposibil să ne scriem: poliţia secretă era peste tot", povesteşte aceasta pentru AFP.
"Am văzut o populaţie sărăcită, aeroportul era absolut gol, nu se găsea nimic, iar cozile erau imense", îşi aminteşte Sylvie Vartan.
Starea ţării a determinat-o să creeze o asociaţie pentru dotarea maternităţilor, iar în 2004 artista a fost decorată cu cea mai înaltă distincţie a statului bulgar pentru activitatea sa caritabilă.
Astăzi, ţara s-a schimbat, se bucură ea, convinsă că "tinerii sunt aici pentru a aduce un suflu nou şi pentru a continua în direcţia cea bună".
Pentru Sylvie Vartan, Bulgaria înseamnă şi aromele reţetelor moştenite de la mama sa. Artista îşi enumeră mâncărurile preferate: banitsa (foitaj cu brânză feta), musaca, ardei umpluţi sau kiopolou — un piure de vinete şi ardei. "Am întotdeauna o slăbiciune pentru Bulgaria", recunoaşte ea. "Şi mă întorc mereu, într-un fel sau altul: pot găti şi, deodată, Bulgaria apare", mărturiseşte cântăreaţa.
Comentează