De la începutul anului, jandarmii din Harghita au efectuat 304 intervenții pentru a alunga urșii

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 11-09-2023

Actualizat: 11-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jandarmii harghiteni au intervenit, de la începutul anului, de 304 ori pentru alungarea unor urşi care au venit în zonele locuite, numărul apelurilor care semnalau prezenţa animalelor fiind în uşoară creştere, în ultima săptămână.

Potrivit unei informări a Biroului de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, în toate cele 304 cazuri a fost trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie şi nu au fost înregistrate incidente sau probleme deosebite, conform agerpres.

Datele statistice mai arată că, în ultima săptămână, la nivelul Dispeceratului IJJ Harghita au fost primite 20 de apeluri, prin care era semnalată prezenţa unor urşi în zona localităţilor Izvoru Mureşului, Zetea, Voşlobeni, Sândominic, Săcel, Corund, Topliţa, Gheorgheni, Lupeni, Fitod, Avrămeşti, Corbu, Odorheiu Secuiesc şi Mărtiniş.

Din cele 20 de apeluri înregistrate, a fost nevoie o singură dată de intervenţia efectivă a echipei special constituite.

Potrivit sursei citate, prezenţa ursului a fost confirmată la Odorheiu Secuiesc, animalul fiind alungat în pădure.

În restul cazurilor, urşii nu au mai fost găsiţi la locul semnalat de cei care au solicitat ajutor.

În toate situaţiile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri