De săptămâna viitoare se schimbă vremea: Vin ploile inclusiv în București, dar și în țară! Temperaturile scad simțitor

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 07-09-2024

Actualizat: 07-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Realitatea.net

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru săptămâna viitoare. Începând de marți, vremea se va strica în aproape toată țara, vom avea furtuni, vijelii și condiții de grindină. De asemenea, miercuri și joi vom ploi și temperaturi în scădere inclusiv în București.

Prognoza meteo pentru duminică și luni, în țară

Valorile termice diurne se vor menține mai ridicate decât cele normale la această dată, cu precădere în sud, în vest și nord-vest unde vremea va fi călduroasă; temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în nordul litoralului și estul Transilvaniei și 33 de grade în Câmpia de Vest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat averse slabe, ziua pe litoral, iar noaptea, posibil în extremitatea de vest a teritoriului.

Vântul va sufla slab și moderat, cu temporar cu intensificări în Dobrogea și în sudul Banatului, cu viteze mai mari (de peste 60 km/h) în cursul nopții în vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului.

Minimele termice se vor situa peste mediile multianuale în vest, în nord-vest și în sud, iar în celelalte zone în jurul acestora, chiar mai coborâte în depresiuni unde vor caracteriza o vreme răcoroasă;acestea vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei și 21 de grade în dealurile Banatului.

Prognoza meteo pentru duminică și luni, în București

Vremea va fi frumoasă și mai caldă decât în mod normal la ceastă dată. Cerul va fi mai mult senin și vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 13...14 grade, mai coborâtă în zona preorășenească spre 10 grade.

Progonoza meteo pentru luni și marți, în țară

Valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei, iar local în vest, nord-vest și sud vor caracteriza o vreme călduroasă. În jumătatea de vest a țării, treptat -mai ales din orele serii- înnorările se vor accentua și aria ploilor va fi în extindere; vor fi mai ales averse, însoțite pe alocuri de descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, mai mult senin ziua și cu înnorări și ploi izolate spre sfârșitul intervalului. Vântul va avea intensificări în Banat și la munte, cu precădere în Carpații Meridionali (cu rafale în general de 55...75 km/h) și pe spații mici, de scurtă durată, și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 32 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 18 grade.

Prognoza meteo pentru luni și marți, în București

Vremea se va menține frumoasă, cu valori termice peste normele datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a nopții.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 14...16 grade.

Prognoza meteo pentru marți și miercuri, în țară

Vremea se va răcori în cea mai mare parte a țării, cu excepția Bărăganului și Dobrogei, unde temperaturile vor crește ușor. Cerul va avea înnorări și va ploua la munte, în Maramureș, Transilvania și local în celelalte regiuni.

Ploile vor fi și sub formă de aversă, iar pe alocuri se vor semnala descărcări electrice și se vor acumula cantități mai mari de apă. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 11 și 19 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

Prognoza pentru marți și miercuri, în București

Vremea va fi în general închisă. În a doua parte a zilei și noaptea vor fi perioade cu averse și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în scădere ușoară față de ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 27 de grade. Minima termică va fi de 16...17 grade.

Prognoza meteo pentru miercuri și joi, în țară

Valorile termice diurne vor fi în creștere ușoară în regiunile intracarpatice, dar vor scădea în cele extracarpatice. Cerul va avea înnorări și va ploua la munte și local în restul teritoriului. Ploile vor fi și sub formă de aversă și izolat vor fi însemnate cantitativ. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în 20 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade, ușor mai scăzute în depresiuni.

Prognoza meteo pentru miercuri și joi, în București

Vremea va fi în continuare în general închisă și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, mai scăzută decât în intervalul anterior, se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 16...17 grade.

Tendința vremii de joi până duminică, în țară

Valorile termice vor fi în creștere în primele două zile, apoi vor scădea. În majoritatea zonelor, vor fi perioade în care va ploua, pe arii mai extinse și mai intens, în a doua parte a intervalului.

Tendința vremii de joi până duminică, în București

Valorile termice diurne vor fi în creștere în primele două zile apoi vor scădea. Vor fi posibile ploi, cu o probabilitate mai mare în ultima zi a intervalului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri