Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, este staționar vineri, în jurul valorii de 7000 mc/s, dar rămâne aproape dublu față de media multianuală a lunii octombrie, care este de 3850 mc/s, a transmis Administrația Națională Apele Române (ANAR).
Potrivit ANAR, vineri, Dunărea atinge niveluri maxime de 388 cm (Bechet) și 318 cm (Corabia), dar acestea rămân sub cotele de atenție.
Conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în intervalul 5-10 octombrie, Dunărea va atinge la intrarea în țară valori între 6800-6900 mc/s, iar în intervalul 10-11 octombrie, debitele Dunării vor fi din nou într-o ușoară creștere, ajungând în 11 octombrie la valoarea de 7200 mc/s (în secțiunea Baziaș).
Debitul maxim al Dunării la intrarea în țară a fost atins în perioada 30 septembrie -1 octombrie, înregistrând o valoare de 7400 mc/s.






























Comentează