DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Debitul Dunării va fi în scădere în perioada următoare

Agerpres
Dunarea

Fluviul Dunărea va înregistra, pe durata următoarelor zile, debite în scădere pe sectorul Baziaş, la intrarea în România, până la valoarea de 5.800 mc/s, însă peste media multianuală a lunii iulie, arată prognoza de specialitate, publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), relatează Agerpres.

Citește și: Zi de foc pentru Darius Vâlcov - așteaptă sentința într-un dosar de corupție

Conform hidrologilor, până pe 13 iulie, la ora 7:00, în aval de Porţile de Fier debitele Dunării vor fi, de asemenea, în scădere.

Per ansamblu, valoarea debitului la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere până la 5.800 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii iulie, stabilită la 5.350 mc/s.

În ceea ce priveşte prognoza pentru râurile din ţară, în intervalul 7 iulie, ora 7:00 - 13 iulie, ora 7:00, debitele medii zilnice ale acestora vor fi în scădere, mai puţin în prima zi a perioadei, când se pot înregistra creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din vestul, nordul, centrul, estul ţării şi zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor prevăzute şi propagării.

În următoarele două zile, vor fi creşteri prin propagare pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari şi râul Prut - aval Fălciu.

Totodată, pe parcursul zilei de marţi sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe unele râuri din zonele de munte din vestul, nordul, centrul şi estul ţării, ca urmare a precipitaţiilor torenţiale prevăzute, de scurtă durată, sub formă de aversă, însemnate cantitativ.

Prognoza de specialitate relevă că pe râul Prut aval s.h. Ungheni, nivelurile se vor menţine peste Cotele de apărare ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.