Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi creştere uşoară în primele zile ale săptămânii viitoare, până la valoarea de 5.900 metri cubi/secundă (mc/s), apoi vai fi în scădere până la 5.500 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii februarie (5.300 mc/s) şi sub cea a lunii martie (6.700 mc/s), conform Agerpres.
Potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 26 februarie - 5 martie 2022, în aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând prima parte a intervalului, când vor fi în scădere pe sectorul Gruia - Calafat şi partea a doua a intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia - Olteniţa.
Prognoza de medie durată pe râuri în intervalul menţionat arată că debitele medii zilnice vor fi, în general, staţionare, exceptând cursurile inferioare ale râurilor mari din vestul ţării unde vor fi în scădere în partea a doua a intervalului şi râurile din estul, sud - estul şi centrul ţării unde în a doua parte a intervalului debitele vor fi în creştere ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării.
Pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile uşoare creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri mici din zona de munte, ca urmare a efectului combinat al precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, avertizează hidrologii.
Potrivit INHGA, formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă), existente pe unele râuri mici din nordul Moldovei şi estul Transilvaniei se vor menţine fără modificări importante.
Debitul fluviului Dunărea va fi în creştere uşoară la începutul săptămânii viitoare, situându-se peste media multianuală a lunii februarie
București
14°C
Articole Similare

799
Meteorologii ANM anunță prognoza pentru noaptea de Înviere, dar și cum va fi vremea în ziua de Paște
799

1.539
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Vom avea un 1 Mai ca pe vremuri
1.539

2.417
VIDEO Zonele din România unde ninge abundent, chiar înainte de Paște/ CNAIR, anunț important despre Valea Prahovei în Vinerea Mare
2.417

3.253
VIDEO Zonele din România unde ninge abundent, de parcă vine Crăciunul, nu Paștele
3.253

3.181
Meteorologii ANM anunță o vreme cum n-am mai avut de mult în București, înainte de Paște/ În restul țării pare că ne pregătim de Crăciun
3.181

1.711
Vremea se schimbă radical, fix în zilele de Paște: Meteorologii anunță o ”surpriză”, după zilele cu ninsori și ploi
1.711

1.420
Vremea se răcește accentuat: ploi, lapoviță și ninsori în mai multe regiuni. Prognoza pe zile până după Paște
1.420

101
Cod portocaliu de viscol în Suceava: Rafale de până la 110 km/h și vizibilitate redusă
101

3.086
Meteorologii ANM anunță ultima răbufnire a iernii, în Săptămâna Patimilor: Ploi, ninsori și vânt puternic/ HARTA zonelor vizate
3.086

2.606
HARTĂ România este lovită de vreme severă: ANM anunță cod galben de vânt și ninsori
2.606

3.034
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Anunță când vine cu adevărat primăvara în România
3.034

4.362
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: De Paște vom avea o vreme groaznică și va continua în zilele următoare
4.362

3.373
Vremea se schimbă radical: Meteorologii ANM anunță o săptămână de coșmar, după câteva zile cu miros de primăvară
3.373
















Comentează