Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizia care i-a revoltat pe italieni: Muzeele din Veneția vor rămâne închise pentru încă trei luni

venetia

Decizia primarului din Veneţia de a prelungi cu încă trei luni perioada în care muzeele locale vor rămâne închise din cauza pandemiei de COVID-19 a stârnit un val de nemulţumire în Italia, unde sute de personalităţi din universul culturii au semnat o petiţie, informează AFP.

Decizia primarului Luigi Brugnaro, reprezentant al formaţiunii de extremă dreaptă Liga, este considerată "gravă" şi "de neînţeles", în contextul în care "majoritatea muzeelor italiene speră să îşi redeschidă porţile începând din 15 ianuarie", denunţă textul acestei petiţii, care a primit sute de semnături, inclusiv din partea unor personalităţi precum istoricul Salvatore Settis, criticul de artă Vittorio Sgarbi şi directoarea Galeriei de Artă Modernă din Genova, Maria Gloria Giubilei.

În absenţa unei dispoziţii contrare a primarului local, Veneţia, a cărei atractivitate turistică se bazează pe muzee de renume internaţional, ar trebui să menţină închise până la 1 aprilie veritabile comori culturale, precum Palatul Dogilor şi Muzeul Correr, ambele situate în emblematica Piaţă San Marco, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Situație alarmantă la nivel mondial! Oamenii de știință au intrat în panică: Vaccinurile anti-COVID-19 ar putea să nu funcționeze împotriva noului coronavirus sud-african

În total, aproape 400 de salariaţi ai muzeelor municipale vor rămâne în şomaj tehnic.

În paralel, pe lângă luarea de poziţie în favoarea redeschiderii muzeelor, semnatarii petiţiei au cerut şi organizarea unei dezbateri publice despre tipul de turism care s-ar potrivi cel mai bine cu un oraş unic în lume, aşa cum este Veneţia.

"Oprirea neaşteptată, tragică şi totală a fluxurilor de turişti din cauza pandemiei impune o regândire radicală a politicii turistice, este vorba despre o ocazie unică pentru o nouă direcţie în favoarea unui turism de calitate", au scris semnatarii petiţiei, în contextul dezbaterilor aprinse ce durează deja de mai mulţi ani şi care vorbesc despre ravagiile provocate de turismul de masă în Cetatea Dogilor.

"Nu este vorba despre o polemică de natură politică, viitorul cultural al oraşului este în joc (...) de câte ori am auzit că a sosit momentul să renunţăm la mono-activitatea turistică, ce a provocat atât de multe pagube?", au adăugat semnatarii textului.

Veneţia este pustie de la izbucnirea pandemiei de COVID-19. În Italia, turismul reprezintă 13% din PIB şi 15% din totalul locurilor de muncă, însă economia din Cetatea Dogilor este încă şi mai dependentă de acest sector de activitate, în care lucrează 65% din populaţia locală.

Centrul istoric al Veneţiei numără în prezent doar 52.000 de locuitori, dintr-un total de aproape 260.000 de rezidenţi, iar "hemoragia" localnicilor spre continent continuă să se manifeste, favorizată de un cost al vieţii mai puţin ridicat şi de atracţia manifestată de o viaţă cotidiană mai comodă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.