DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Decizia de a părăsi Rusia, efect de bumerang pentru Siemens. Gigantul a înregistrat prima pierdere trimestrială din ultimii 12 ani

reuters
turbine, siemens

Siemens a declarat joi că a continuat să înregistreze o cerere industrială puternică în trimestrul trei, dar costurile legate de investiţia în Siemens Energy şi decizia de a părăsi Rusia au făcut ca grupul de inginerie să înregistreze prima sa pierdere trimestrială din ultimii 12 ani, transmite Reuters.

Producătorul de software industrial şi trenuri a raportat venituri şi comenzi mai mari pentru cele trei luni încheiate la sfârşitul lunii iunie, un semn pozitiv pentru sănătatea sectorului industrial mai larg.

În automatizarea fabricilor, filialele din toate regiunile au raportat comenzi cu 20% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a spus Siemens, în timp ce costurile ridicate ale componentelor şi logisticii au fost compensate prin transferarea costurilor către clienţi.

Directorul general, Roland Busch, a declarat că cererea este încă puternică, în pofida unui mediu afectat de sancţiunile impuse Rusiei, inflaţia ridicată şi efectele în curs de desfăşurare ale pandemiei.

”Am captat oportunităţi semnificative într-un mediu de piaţă cu o cerere mare continuă. Creşterea noastră puternică a continuat, cu o creştere comparabilă a comenzilor de 20% de la începutul anului fiscal 2022”, a spus el într-un comunicat.

Grupul Siemens, ale cărui produse sunt folosite pentru echiparea fabricilor, clădirilor şi reţelelor de transport, este considerat ca un etalon pentru economia industrială.

Cererea din sectorul european al bunurilor de capital se menţine, a declarat  bancaBarclays săptămâna trecută, privind rezultatele altor companii din sector, cum ar fi ABB şi Schneider Electric.

Domenii precum automobilele, construcţia de maşini şi electronicele, au arătat ”un impuls de creştere subiacent continuu, cu semne de o anumită normalizare”, a declarat reporterilor directorul financiar al Siemens, Ralf Thomas.

”Pentru viitor, ne aşteptăm la o normalizare secvenţială a cererii pentru trimestrul patru şi la o reducere treptată a comenzilor restante în anul fiscal 2023”, a spus Thomas, adăugând că ar fi nerealist să ne aşteptăm ca creşterea comenzilor să rămână peste 30% pe termen lung.

Comenzile au crescut cu 7%, până la 22,07 miliarde de euro (22,8 miliarde de dolari) în trimestrul al treilea, în timp ce profitul afacerii sale industriale a crescut cu 27%, până la 2,88 miliarde de euro.

Dar grupul a înregistrat o pierdere netă atribuibilă acţionarilor de 1,66 miliarde de euro, după ce a înrebgistrat costuri de 2,7 miliarde de euro, fără numerar, pentru revizuirea în sens negativ a valorii Siemens Energy.

Profitul net a fost redus cu 558 de milioane de euro de decizia Siemens de retragere din Rusia, în urma conflictului din Ucraina.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.