Judecătorii au stabilit condițiile de începere a procesului penal pentru Toto Dumitrescu după accidentul în care a fost implicat fiul lui Ilie Dumitrescu. Fiul fostului internațional român rămâne sub controlul judiciar până pe 1 martie, potrivit Cancan.
Toto Dumitrescu este cercetat pentru părăsirea locului accidentului și conducere sub influența substanțelor psihoactive. La finalul anului trecut, în luna noiembrie, actorul a scăpat de măsura arestului la domiciliu.
Fiul lui Ilie Dumitrescu trebuie să respecte o listă strictă de obligații. Nu are voie să părăsească țara fără acordul judecătorilor, trebuie să se prezinte la poliție ori de câte ori este chemat și nu are voie să ia legătura cu persoane implicate în acest dosar.
Cum s-a apără Toto Dumitrescu
Actorul a spus că ar fi consumat substanțe psihoactive abia după producerea accidentului, nu înainte de a urca la volan. O expertiză medico-legală a arătat că substanțele din organismul său nu i-ar fi afectat capacitatea de a conduce.
Probele biologice luate după producerea accidentului au confirmat prezența acestora în sistemul său.
Toto Dumitrescu a plecat de la locul accidentului
Incidentul a avut loc pe 17 septembrie, în zona Primăverii . Maşina condusă de Toto Dumitrescu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o şoferiţă de 23 de ani. Deşi femeia a fost rănită, tânărul a fugit de la locul accidentului, abandonându-şi maşina.
A fost ridicat de polițiști și dus la INML, unde i-au fost recoltate probe biologice. Potrivit rezultatelor, acesta se afla sub influența substanțelor interzise, totuși nu avea în sânge o cantitate de droguri suficientă pentru a-i afecta capacitatea de a conduce.
Ce declara fiul fostului internațional român
„A fost un gest lipsit de moralitate să plec de la locul accidentului”, a declarat Dumitrescu.
El nu este prima abatere gravă în trafic, în trecut, Toto Dumitrescu fiind cercetat penal şi condamnat pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.





























Comentează