Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizia luată de Spitalul Victor Babeș după explozia cazurilor COVID: 'Practic, această secție funcționează aproape ca o unitate de terapie intensivă'

Opinia Timisoarei
Cristian Oancea, director Victor Babes Timisoara

La Spitalul Victor Babeș din Timișoara a fost deschisă o secție de Pre-terapie pentru bolnavii de Covid. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii numărului de pacienți cu forme severe în condițiile în care numărul de paturi de ATI este mic.

„Creșterea accentuată a numărului de pacienți cu forme severe și foarte severe de infecție cu SARS-CoV 2, dar și numărul mic de paturi de ATI a dus la necesitatea înființării unei Secții de Pre-Terapie la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș. Aseară, parterul secției de Pneumologie a fost transformat în zonă roșie”, au anunțat duminică reprezentanții unității medicale.

Aceștia spun că au fost astfel operaționalizate 34 de paturi în care vor fi internați pacienții ce necesită suport respirator.

„Din păcate, în fiecare zi crește numărul pacienților care ajung la spital cu forme foarte severe de boală, cu afectare pulmonară de peste 60-70 și uneori chiar și de 80 la sută și care, fără suport respirator, fără oxigen suplimentar, nu supraviețuiesc. Am fost nevoiți să deschidem acestă secție, întrucât Terapia noastră este mică și nu facem față. În noua configurație, putem să le asigurăm pacienților, pe care îi internăm în Secția de Pre-Terapie, tratamentul respirator de care au nevoie. Practic, această secție funcționează aproape ca o unitate de terapie intensivă. Ceea ce nu putem asigura acolo, dar sperăm ca niciun pacient să nu aibă nevoie, este procedura de intubare. Pentru cei care ajung la acel moment trebuie să căutăm repede o secție de ATI cu paturi libere. În același timp, vreau să reamintesc că Spitalul Victor Babeș are nevoie de o zonă albă, în care să fie tratați pacienții care au afecțiuni pulmonare și care necesită internare. Nu vom renunta la această zonă, întrucât și acești bolnavi sunt importanți pentru noi, la fel de importanți precum pacienții cu COVID 19. Nu ne mai permitem să transformăm întreg spitalul într-o zonă roșie și nici n-o vom face”, a declarat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.

Pacienții din Secția de Pre-terapie vor fi monitorizați și consultați de un specialist ATI care se alătură echipei medicale din Secția de Pneumologie. Bolnavii vor putea fi conectați, dacă este nevoie, la aparatura de ventilație non-invazivă sau la aparatele de ventilație cu debit mărit de oxigen (high-flow).

„Începând de aseară și până în acestă dimineață, am internat zece pacienți. Au fost aduși cu ambulanțele din UPU-urile de la Municipal și Județean. Toți au o formă moderat severă de COVID19 și au avut nevoie de oxigen suplimentar. Din cei internați în garda mea, din cei 10, doar doi sunt vaccinați”, a spus Gabriel Geru, medic primar pneumolog, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Managerul unității spune că a rugat conducerile de la spitalele Județean și Municipal să încerce să crească numărul de paturi destinate tratării pacienților cu forme medii și chiar severe de COVID 19, pentru că cele 34 de paturi suplimentare operaționalizate la Victor Babeș se vor ocupa în câteva zile.

Duminică dimineața, în Spitalul Victor Babeș erau internate 84 de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.