DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Decizia lui Boris Johnson, după cutremurul din Downing Street provocat de demisiile miniștrilor Sănătății și Finanțelor

en.wikipedia.org
downing street 10

Nadhim Zahawi a fost numit marţi ministru de finanţe în urma demisiei lui Rishi Sunak, prezentată în aceeaşi zi, informează dpa şi AFP, care citează Downing Street.

Citește și: Cutremur la Londra: Doi dintre cei mai importanți miniștri, cel al Sănătăţii şi cel al Finanţelor, au demisionat - Acuzații grave la dresa premierului

Zahawi, în vârstă de 55 de ani, a fost anterior secretar pentru educaţie. Kurd născut în Irak, el a sosit în Marea Britanie împreună cu familia fără să vorbească limba engleză şi a continuat să urmeze o carieră profitabilă în afaceri. Este unul din cofondatorii cunoscutului institut de sondare a opiniei publice YouGov şi şi-a început cariera politică în cercurile conservatoare din Londra, devenind parlamentar în 2010. După ce a ocupat posturi ministeriale de nivel inferior, a fost numit ministru responsabil cu lansarea vaccinului COVID-19 în 2020. În 2021, premierul Boris Johnson l-a promovat în cabinet pentru a conduce politica educaţională, informează Agerpres. 

Steve Barclay, care se ocupa cu coordonarea la nivelul guvernului, îl va înlocui pe Sajid Javid în funcţia de ministru al sănătăţii.

Sajid Javid şi-a anunţat marţi demisia, explicând că şi-a pierdut încrederea în premier după o serie de scandaluri care au afectat imaginea guvernului. La câteva minute, şi-a anunţat plecarea din guvern şi ministrul finanţelor, Rishi Sunak. Aceste demisii intervin după un nou scandal în care a fost implicat guvernul condus de Boris Johnson prin demisia lui Chris Pincher, însărcinat cu disciplina parlamentară a deputaţilor conservatori, acuzat că a atins necorespunzător câţiva bărbaţi. Pincher a fost nevoit să demisioneze din funcţie, dar a rămas deputat.

Modul în care a reacţionat Downing Street la această nouă criză a făcut obiectul a numeroase critici. După ce mai întâi a transmis că Boris Johnson nu era la curent cu acuzaţii mai vechi împotriva lui Pincher, pe care îl numise în post în februarie, alte dezvăluiri au arătat că premierul era la curent încă din 2019, pe când era ministru de externe. Marţi, Boris Johnson a declarat în cele din urmă că numirea lui Pincher a fost o eroare şi a prezentat scuze. Luna trecută Boris Johnson a supravieţuit la mică diferenţă unui vot de neîncredere al deputaţilor conservatori, care au votat în procent de peste 40% împotriva sa.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.