Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizia UEFA - România câștigă meciul cu Norvegia la masa verde

Evening Standard
UEFA

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a decis, miercuri, să acorde victoria echipei României victoria la ''masa verde'', cu 3-0, în meciul cu Norvegia, din Liga Naţiunilor, care nu s-a disputat duminică seara la Bucureşti, a anunţat echipa scandinavă pe contul său de Twitter, notează Agerpres.

''Comisia de Disciplină a UEFA a analizat astăzi cazul meciului anulat dintre România şi Norvegia. UEFA a decis că Norvegia va pierde meciul cu 0-3. NFF are la dispoziţie cinci zile pentru a solicita motivarea deciziei. După aceasta, NFF va decide dacă va face apel'', se arată în comunicat.


Meciul pe care Norvegia trebuia să îl joace duminică, la Bucureşti, cu România, în Liga Naţiunilor, a fost anulat după ce autorităţile sanitare norvegiene au împiedicat echipa reprezentativă să decoleze spre România, în urma unui test pozitiv la un jucător, Omar Elabdellaoui. Norvegia anulase şi partida amicală cu Israelul, de pe teren propriu, de săptămâna trecută, după un caz pozitiv în echipa israeliană.

În urma acestei decizii, situaţia în Grupa 1 a Ligii B este neschimbată, cu Austria pe primul loc, cu 12 puncte, urmată de Norvegia, 9 puncte, România, 7 puncte, Irlanda de Nord, 1 punct. Miercuri seara sunt programate ultimele două partide, Austria - Norvegia şi Irlanda de Nord - România. Norvegia mai poate câştiga grupa, dar are nevoie de o victorie la două goluri la Viena, în timp ce România poate urca cel mult pe locul al doilea, fiind scăpată de emoţiile retrogradării în Liga C, chiar dacă va pierde la Belfast.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.