Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de un fost parlamentar al unui partid neonazist german, a reafirmat joi că declaraţiile negaţioniste despre Holocaust nu sunt protejate de libertatea de exprimare, transmite AFP potrivit Agerpres.
''Astfel de afirmaţii nu ar putea primi protecţia libertăţii de exprimare oferită de Convenţie (europeană privind drepturile omului - n.r.) întrucât ele contravin Convenţiei însăşi'', a menţionat CEDO într-un comunicat de presă, reafirmând o opinie deja formulată în mai multe cazuri similare.
CEDO, braţul judiciar al Consiliului Europei, a fost sesizată în 2014 de Udo Pastörs, un fost ales regional german din partea partidului neonazist NPD.
În 2012, Pastörs fusese condamnat de justiţia germană pentru ''încălcarea memoriei celor morţi şi defăimare intenţionată a poporului evreu'' din cauza unui discurs din 2010 în care a evocat ''aşa-zisul Holocaust''.
''Reclamantul a declarat intenţionat minciuni pentru a-i defăima pe evrei'', a subliniat CEDO, respingând astfel plângerea depusă de Udo Pastörs.
CEDO poate fi sesizată de cetăţenii celor 47 de state membre ale Consiliului Europei după epuizarea tuturor căilor de apel în ţările lor.
Decizie CEDO: Negarea Holocaustului nu este protejată de libertatea de exprimare
București
0°C
Articole Similare

9
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
9

71
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
71

175
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
175

1.745
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.745

932
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
932

1.246
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.246

1.200
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.200

617
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
617

1.544
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.544

96
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
96

3.512
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.512

4.167
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.167

3.300
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.300

















Comentează