DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Decizie de ultimă oră a judecătorilor: Ce s-a întâmplat cu referendumul din Pungeşti

Pungesti

Judecătoria Vaslui a invalidat, vineri, referendumul pentru demiterea primarului comunei Pungeşti, Mircia Vlasă, la care s-a înregistrat o prezenţă la urne de de 34,3%. Magistratul care s-a pronunţat cu privire la validarea referendumului a dat această decizie pe baza Legii 215/2001, care stipulează că, pentru a fi valid, la referendum trebuie să se prezinte la urne 50 la sută plus unu din cetăţenii înscrişi pe listele electorale.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile. 'Constată neîndeplinite condiţiile cvorumului de participare şi aprobare prevăzute de art. 70 raportat la art. 55 alin. 6, din Legea nr. 215/2001 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Invalidează rezultatele referendumului local având ca obiect demiterea primarului comunei Pungeşti', se arată în decizia Judecătoriei Vaslui. O decizie cu privire la situaţia referendumului de la Pungeşti, care a fost organizat pe data de 20 martie, a fost întârziată de magistraţi, tocmai din cauza existenţei a două legi care cer prezenţe diferite la urne. Judecătoria Vaslui, solicitată de Instituţia Prefectului Vaslui să se pronunţe cu privire la referendum, a declinat iniţial competenţa către Tribunalul Vaslui, iar acesta către Curtea de Apel Iaşi. Instanţa ieşeană a retrimis dosarul la Judecătoria Vaslui. În cursul zilei de miercuri, primul judecător la care a fost repartizat dosarul a refuzat să se pronunţe, invocând că această cauză nu este de competenţa sa.

Odată intervenit conflicul de competenţă, instanţa superioară, adică Tribunalul Vaslui, a decis care dintre magistraţii de la Judecătoria Vaslui va trebui să se pronunţe în acest caz. Săptămâna trecută, mai mulţi reprezentanţi ai Mişcării de rezistenţă de la Pungeşti, care au militat pentru oprirea explorării gazelor de şist, au protestat în faţa Instituţiei Prefectului şi i-au cerut prefectului Daniel Olteanu să valideze referendumul, potrivit legii care prevede o prezenţă la urne de 30% plus unu dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente. Instituţia Prefectului a cerut printr-o adresă Judecătoriei Vaslui să se pronunţe cu privire la validarea referendumului. Instituţia Prefectului Vaslui a fost obligată, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Braşov, să organizeze referendum pentru demiterea primarului din Pungeşti, după ce, în 2013, mai mulţi localnici au solicitat acest lucru, nemulţumiţi că edilul a concesionat firmei Chevron terenul unde ar fi urmat să înceapă explorarea gazelor de şist, cererea fiind iniţial respinsă de prefectură, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.