Circa 50 de preşedinţi de secţii de votare din judeţul Gorj au fost înlocuiţi din funcţii, după ce au depus cereri în acest sens, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu, scrie Agerpres.
"Circa 50 de preşedinţi de secţii de votare din judeţ au înaintat către Tribunalul Gorj şi către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) Gorj cerere de înlocuire din motive personale. Aceştia au fost înlocuiţi astăzi (marţi n.r.) tot prin mod electronic la sediul Tribunalului Gorj. Ieri, a avut loc prima instruire a preşedinţilor, urmând ca astăzi, începând cu ora 14,00, să continue aceste instruiri la sediul Prefecturii Gorj", a precizat Corina Belteu.
Potrivit sursei citate, au existat două cazuri în care, după ce, la alegerile trecute, secţiile de votare fuseseră amenajate în şcoli, de data aceasta au fost mutate, unităţile de învăţământ fiind în reabilitare.
"Au fost două situaţii în două comune din judeţ, unde secţiile fuseseră amenajate, în anii trecuţi, în şcoli, dar din cauza faptului că aceste unităţi de învăţământ sunt în reabilitare, secţiile au fost mutate în alte locaţii. Am intrat pe ultima sută de metru cu pregătirile pentru Referendumul din 6-7 octombrie, astăzi pregătim sacii cu buletinele de vot dar şi cu materialele necesare procesului electoral, urmând ca vineri să le împărţim preşedinţilor secţiilor de votare", a afirmat Belteu.
La nivelul judeţului Gorj au fost amenajate 332 de secţii de votare, fiind tipărite 331.002 buletine de vot, iar numărul persoanelor cu drept de vot este de 300.754.
Peste 350 de președinți de secții de votare din județele Teleorman și Dolj au anunțat, marți,Birourile Electorale Județene la care sunt arondați că nu vor putea participa la desfășurarea referendumului pentru definirea familiei. Și la Prahova,un sfert dintre președinți au spus că nu vor fi prezenți.
Aproape jumătate din cei 363 de președinți de secții de votare din județul Teleorman, care au fost trași la sorți în ședința din 28 septembrie au anunțat miercuri că nu vor lua parte la procesul electoral de la finalul săptămânii.
Cristian Toma, reprezentant USR în BEJ Teleorman, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că numărul celor care s-au retras e îngrijorător de mare.
„Au depășit 100. Unii au murit, unii sunt bolnavi, unii nu știu că sunt pe listă, unii pur și simplu sunt în concediu sau au probleme personale și unii s-au mutat din județ. Cam 50% dintre toți. Acum trebuie să vadă ce fac, pentru că e posibil ca acest Referendum să fie un fiasco", a spus Toma.
În județul Dolj, situația e aproape identicăde aici retrăgându-se circa 100 de președinți de secții de votare dintr-un număr total de 530 puși pe liste. Majoritatea au invocat probleme personale.
La rândul său, președintele BEJ Prahova, judecătorul Ancuța Monica Mitrache, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că aproximativ un sfert dintre președinții secțiilor de votare din județ au renunțat la funcții.
„Nu vă pot spune numărul exact. Pot să vă spun că în continuare se depun cereri de retragere. Imposibilitățile au documente justificative și sunt legate în general de motive medicale, evenimente în familie și altele. Cele mai multe sunt în general probleme medicale”, a spus Mitrache.
În județul Prahova sunt 623 de secții de votare.
Sute de președinți de secții de votare s-au retras și din județele Bihor, Cluj, Arad și Timiș.
Comentează