Decizie în Parlament: peste 10.000 de fermieri își primesc banii înapoi

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 25-03-2014

Actualizat: 25-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Acestea vin ca măsuri reparatorii pentru deciziile de ministru din 2007-2008, atunci când fermierii au fost privați de subvenția pe cap de animal. 

Ministru Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că acesta este un proiect de lege esențial pentru sectorul zootehnic și pentru agricultură. ”Am ținut în mod special să susțin acest special de lege este un proiect esențial pentru agicultură. Avem Mii de fermieri care au semnat acest proiect și care vor beneficia de aceste subvenții”.


Daniel Constantin a precizat că există 9700 de beneficiari afectați, care dețin 237.000 de capete de animale

”Prin acest proiect legislativ se reglementează această situație. Sumele recuperate de Agenția de plăți se restituie. Pe parcursul anului 2014, iar la beneficiari vor ajunge 26, 877 de milioane”, a mai spus Daniel Constantin, în plenul Camerei Deputaților.

Proiectul de lege a fost inițiat chiar de către Daniel Constantin, în calitate de deputat al PC.

Consultați AICI proiectul de lege.

 
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri