stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Decizie NEOBIȘNUITĂ în Departamentul de Stat al SUA: Rex Tillerson, acuzat că încalcă o lege federală privind copiii soldați

Rex Tillerson

Un grup de 12 oficiali ai Departamentului de Stat al SUA a luat decizia neobişnuită de a-l acuza oficial pe secretarul de stat Rex Tillerson că încalcă o lege federală care urmăreşte să oprească armatele străine să înroleze soldaţi copii, conform unor documente interne consultate de agenţia Reuters, scrie agerpres.ro


Conform unui memoriu 'de dezacord' nemenţionat până acum în cadrul Departamentului de Stat, Tillerson a încălcat legea de prevenire a înrolării de copii, atunci când a decis în iunie să excludă Irakul, Myanmarul şi Afganistanul din lista SUA cu statele care folosesc soldaţi minori. Decizia secretarului de stat a fost luată în ciuda faptului că departamentul pe care îl conduce a recunoscut că în respectivele ţări sunt recrutaţi copii. 

Scoaterea ţărilor de pe această listă actualizată anual facilitează posibilitatea ca ele să primească asistenţă militară din partea SUA. Irakul şi Afganistanul sunt aliaţi apropiaţi ai SUA în lupta împotriva militanţilor islamişti, iar Myanmarul este un aliat tot mai important în încercarea de a limita influenţa Chinei în Asia de Sud-Est.

SURSE - Crapă nervii în PSD: bugetul pe 2018 se negociază la sânge


Documentele analizate de Reuters arată de asemenea că decizia lui Tillerson contravine unei recomandări unanime a şefilor birourilor regionale ale Departamentului de Stat care supervizează ambasadele din Orientul Mijlociu şi Asia, trimisului american în Afganistan şi Pakistan, biroului pentru drepturile omului al departamentului şi propriilor avocaţi din interior.

ALERTĂ - DNA, sechestru în dosarul TelDrum

"Pe lângă faptul că este în contradicţie cu legislaţia americană, această decizie riscă să afecteze credibilitatea unei ample serii de rapoarte şi analize ale Departamentului de Stat şi a slăbit unul din instrumentele diplomatice principale ale administraţiei americane de a descuraja forţele armate guvernamentale şi grupările armate sprijinite de guverne de a recruta şi folosi copii în lupte şi în alte acţiuni de sprijin în întreaga lume", se arată în memoriul datat din 28 iulie. 

Reuters a relatat în iunie că Tillerson nu a ţinut cont de recomandările interne privind Irakul, Myanmarul şi Afganistanul. Noile documente relevă însă un grad ridicat de opoziţie în cadrul Departamentului de Stat, inclusiv prin folosirea puţin obişnuită a ceea ce se numeşte 'un canal de exprimare a dezacordului', care le permite oficialilor să se opună unor politici, fără teama de represalii. 

Aceste opinii exprimate de oficiali americani ilustrează tensiunile în derulare între diplomaţii de carieră şi Rex Tillerson, fost şef al companiei ExxonMobil, numit de preşedintele Donald Trump să urmeze în diplomaţie politica 'America pe primul loc'.


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.