După exact două luni de la prezentarea publică a unor principii pentru modificarea legilor Justiţiei, proiectul redactat de Ministerul Justiţiei ajunge în Parlament.
Miercuri, 25 octombrie, de la ora 13.00, ministrul Tudorel Toader va prezenta proiectul de modificare a legilor justiţiei în Comisia parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției, au confirmat surse oficiale pentru STIRIPESURSE.RO.
Proiectul prezentat iniţial pe site-ul Ministerului Justiţiei şi supus dezbaterii publice a primit un aviz negativ din partea CSM. Ministrul Toader a afiarmat că în forma finală vor fi incluse mai multe sugestii ale organizaţiilor profesionale. Decizia cu privire la forma finală a legii va aparţine Parlamentului, coaliţia PSD-ALDE alegând să-şi asume în legislativ proiectul în loc să se meargă pe varianta adoptării în Guvern.
Comentează