DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DECIZIE: Terasele, cluburile, barurile și păcănelele se închid la ora 24.00 în noi județe / DOCUMENT

ultima ora

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 17 august, Hotărârea numărul 42.

Prin hotărârea CNSU a fost extinsă lista județelor în cazul cărora sunt instituite restricții orare de funcționare pentru operatorii economici care desfășoare activități în aer liber (terase, cluburi, baruri, etc), precum și pentru operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, restricțiile fiind valabile până în data de 31 august 2020.

Hotărârea integrală este aici (PDF) .

Art.1 Art. 1 alin. 1 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020, modificată prin Hotărârea CNSU nr. 40 din 13.08.2020 se modifică după cum urmează: “(1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Galați, Vaslui, Vrancea și Municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu poate depăși orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.”

Art. 2 Art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020, modificată prin Hotărârea CNSU nr. 40 din 13.08.2020 se completează cu un nou alineat, alin. (3), cu următorul conținut: „(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) se aplică până la data de 31.08.2020 orele 24.00 și pot fi prelungite prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.”

Art.3 Art. 2 din Hotărârea CNSU nr. 38 din 01.08.2020 se modifică și se completează după cum urmează: „(1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Ilfov, Prahova, Galați, Vaslui, Vrancea și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică până la data de31.08.2020 orele 24.00 și poate fi prelungită prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.