Deciziile luate la summitul de la Londra: Va exista o coaliţie a celor dispuşi, pentru a apăra Ucraina

Autor: George Traicu

Publicat: 02-03-2025 20:26

Actualizat: 02-03-2025 22:39

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Tejas Sandhu / Zuma Press / Profimedia

Premierul britanic Keir Starmer a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că orice nou acord de sprijinire a Ucrainei trebuie să fie susţinut prin forţă şi că fiecare naţiune trebuie să contribuie în cel mai bun mod posibil, asumându-şi responsabilitatea şi sporindu-şi propria contribuţie. El a precizat că liderii de la summit au convenit asupra a patru paşi importanţi, relatează BBC, potrivit news.ro.

Cei patru paşi sunt următorii:

  • Menţinerea ajutorului militar în Ucraina pe durata războiului şi creşterea presiunii economice asupra Rusiei
  • Orice pace durabilă trebuie să asigure suveranitatea şi securitatea Ucrainei, iar Ucraina trebuie să fie prezentă la masa negocierilor de pace
  • În cazul unui acord de pace, liderii europeni vor încerca să descurajeze orice invazie viitoare a Rusiei în Ucraina
  • Va exista o "coaliţie a celor dispuşi" pentru a apăra Ucraina şi a garanta pacea în ţară

Starmer a mai anunţat că guvernul britanic va permite Ucrainei să utilizeze 1,6 miliarde de lire sterline din fondurile de export britanice pentru a cumpăra peste cinci mii de rachete de apărare aeriană. El spune că acestea vor fi fabricate în Belfast, creând locuri de muncă în sectorul britanic al apărării.

El a precizat că scopul este de a pune Ucraina în cea mai puternică poziţie, astfel încât să poată negocia de pe o poziţie de forţă.

Starmer a declarat că ţările din coaliţia "celor dispuşi" vor intensifica planurile acum. "Europa trebuie să ducă greul", a spus el, adăugând: "Dar acordul are nevoie de sprijinul SUA". "Permiteţi-mi să fiu clar, suntem de acord cu Trump cu privire la nevoia urgentă de o pace durabilă. Acum trebuie să realizăm împreună acest lucru”.

Starmer a precizat că, în cadrul summitului de astăzi, liderii au convenit să se întâlnească din nou în curând pentru a „menţine ritmul din spatele acestor acţiuni” şi pentru a continua să lucreze la un plan comun.

„Ne aflăm astăzi la o răscruce în istorie”, spune el. „Acesta nu este un moment pentru mai multe discuţii - este timpul să acţionăm şi să ne unim în jurul unui nou plan pentru o pace justă şi durabilă”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri