Directorul Secret Service, Kimberly Cheatle, a transmis luni, într-un mesaj publicat pe pagina instituției, că se iau măsuri astfel încat Donald Trump să-și poată continua în siguranță campania electorală, după ce acesta a fost împușcat în ureche la un miting electoral.
Redăm declarația integrală:
„Aș dori să încep prin a transmite cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor lui Corey Comperatore, care a fost ucis în timpul atentatului asupra vieții fostului președinte Donald Trump în Butler, Pennsylvania, sâmbătă, precum și celor care au fost răniți în timpul acestui act de violenţă lipsit de sens.
Angajații Serviciului Secret aflați la fața locului s-au mișcat rapid în timpul incidentului, echipa noastră de contra-lunetişti neutralizând trăgatorul şi agenţii noştri implementând măsuri de protecţie pentru a asigura siguranţa fostului preşedinte Donald Trump.
De când au avut loc împușcăturile am fost în contact permanent cu personalul Serviciului Secret din Pennsylvania care a lucrat pentru a menține integritatea locului crimei până când FBI și-a asumat rolul de agenție principală de investigare a tentativei de asasinat. De asemenea, l-am ținut la curent pe președintele Biden cu privire la detaliile incidentului.
Serviciul Secret lucrează cu toate agențiile federale, de stat și locale implicate, pentru a înțelege ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat și cum putem preveni ca un astfel de incident să se repete. Înțelegem importanța anchetei independente anunțate de președintele Biden ieri și vom participa pe deplin. De asemenea, vom lucra cu comisiile Congresului pentru orice acțiune de verificare.
Incidentul din Pennsylvania a condus, pe bună dreptate, la întrebări despre potențiale modificări în structura de securitate pentru Convenția Națională Republicană din Milwaukee. Serviciul Secret al SUA, împreună cu partenerii noștri federali, de stat și locali, de aplicare a legii și de siguranță publică, elaborează planuri operaționale de securitate pentru evenimentele naționale speciale de securitate (NSSE) care să fie dinamice.
Sunt încrezător în planul de securitate pe care coordonatorul Secret Service și partenerii noștri l-au pus în aplicare și pe care l-am revizuit și consolidat în urma împușcăturii de sâmbătă. Planurile de securitate pentru evenimentele naționale speciale de securitate sunt concepute pentru a fi flexibile.
Pe măsură ce convențiile progresează și în conformitate cu indicațiile Președintelui, Serviciul Secret își va adapta continuu operațiunile , pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranță și securitate pentru participanții la convenție, pentru voluntari și pentru orașul Milwaukee.
Pe lângă îmbunătățirile de securitate pe care i le-am oferit fostului președinte Trump în iunie, am implementat și modificări începând de sâmbătă pentru a asigura protecția sa continuă pentru restul campaniei.
Serviciul Secret este însărcinat cu uriașa responsabilitate de a proteja actualii și foștii lideri ai democrației noastre. Este o responsabilitate pe care o iau extraordinar de mult în serios și mă angajez să îndeplinesc această misiune”.
Tentativa de asasinat
Un tânăr de 20 de ani a tras asupra lui Donald Trump cu o puşcă semiautomată sâmbătă la mitingul din Butler, Pennsylvania, glonţul străpungându-i vârful urechii drepte, înainte Secret Service sa-l împuşte pe atacator, al cărui motiv este încă necunoscut.
Tânărul a tras de pe un acoperiş foarte aproape de locul mitingului, la câteva momente după ce mai multe persoane au alertat serviciile de securitate cu privire la prezenţa sa suspectă.
Citește și:
Comentează