Menţinerea stabilităţii politice, sociale şi economice şi începerea reformelor în sectoare cheie, după ce procesul de reformă a administraţiei publice a debutat deja, sunt principalele priorităţi ale premierului român Dacian Cioloş în următoarele luni, relevate într-un interviu publicat joi de cotidianul american The Washington Post.
''Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, guvernul a asigurat deplina transparenţă asupra cheltuielilor publice - modul în care cheltuim banul public. Toate instituţiile publice sunt obligate să-şi publice cheltuielile. Am început să reducem birocraţia. Sper că vom avea timp să propunem o nouă legislaţie pentru a spori calitatea oamenilor care lucrează în administraţia publică, pentru a veni cu un nou proces de recrutare bazat pe competenţă şi profesionalism. Până acum, fiecare partid a numit oameni în principal pe baza criteriilor politice'', a spus Cioloş, care a efectuat recent o vizită în Statele Unite, conform Agerpres.
Referitor la această vizită, Dacian Cioloş a apreciat că importantă este menţinerea dialogului cu Washingtonul, în contextul în care relaţiile dintre Bucureşti şi Washington sunt la cel mai ridicat nivel din istorie, iar parteneriatul strategic româno-american s-a concretizat în proiecte de apărare şi securitate importante.
În opinia şefului executivului român, despre care publicaţia americană menţionează că îşi va încheia mandatul după alegerile legislative din acest an, politicienii români vor trebui să demonstreze în continuare că România poate fi o ţară democratică cu partide politice transparente şi eficiente şi, astfel, pot obţine încrederea oamenilor.
Totuşi, Dacian Cioloş recunoaşte că nu este foarte popular pentru că ''aşteptările sunt foarte ridicate şi există multe critici potrivit cărora guvernul nu face suficient în procesul de reformă''. ''Am început, dar trebuie să schimbăm unele legi. Pentru a face asta, avem nevoie de sprijinul partidelor politice în parlament. Este posibil ca partidelor politice să nu le placă un guvern independent'', a răspuns premierul României la o întrebare legată de realizările de până acum ale guvernului său.
El a estimat că în actuala perioadă, în care România are un guvern tehnocrat, partidele politice româneşti au şansa de a se reforma şi de a promova oameni noi.
O altă temă abordată în interviu a vizat scutul antirachetă american în Europa. Întrebat în legătură cu protestele Moscovei faţă de desfăşurarea de elemente ale scutului antirachetă al SUA în România, şeful executivului a subliniat că ''acest sistem nu este îndreptat împotriva nimănui, el este un sistem pur defensiv''. ''Nu dorim să atacăm pe nimeni. Dorim doar să descurajăm agresiunile. Este un sistem de descurajare'', a spus Cioloş.
El a anunţat că la viitorul summit al NATO (găzduit de Varşovia pe 8-9 iulie) România va propune nu numai consolidarea flancului nord-estic al Europei, ci şi a celui sud-estic, ţara noastră dorind să fie integrată în procesul de rotaţie a trupelor NATO.
Întrebat dacă Rusia reprezintă o ameninţare pentru ţara sa, şeful executivului de la Bucureşti a răspuns: ''Trebuie să fim vigilenţi, dar suntem vecini. Pe termen lung, ambele ţări sunt interesate să conlucreze''.
Pe de altă parte, Dacian Cioloş s-a pronunţat pentru menţinerea sancţiunilor împotriva Moscovei atât timp cât Rusia nu respectă Acordul de la Minsk cu privire la soluţionarea crizei din estul Ucrainei.































Comentează