Premium
La nivel național avem LEGEA NR. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind ”protecţia mediului”, aceasta fiind o lege organică care are rolul de a contribui la reglementarea și punerea în aplicarea principiilor fundamentale din Constituția României.
A. O primă carență regretabilă pe care o face legiuitorul în cadrul acestei legi organice, este că nesocotește terminologia oficială din Constituția României, referitor la utilizarea termenului fundamental privind mediul înconjurător, pe care legiuitorul îl înlocuiește cu un cuvânt cu o valență generală și simplificată, respectiv mediu.
Legiuitorul chiar încearcă să definească oficial acest termen, dar într-un mod total necorespunzător și neacceptat de specialiștii din domeniu, dar mai ales de juriști, deoarece dă naștere la numeroase confuzii. Prin modul total necorespunzător așa cum a fost el definit în această lege, se dă posibilitatea ca acest document fundamental legislativ să devină pur declarativ, confuz, și mai ales, să fie total neaplicabil, fără a mai aminti că împiedică formularea unor principii sectoriale de bază din legile ordinare, legi care au ca scop reglementarea tuturor activităților ce stau la baza protecției mediului înconjurător în România. În fond,termenul general referitor la mediu, cuvânt ce are funcția de matcă în lexicul românesc, dar care pentru eliminarea unor confuzii, impune alăturarea acelui cuvânt care definește mediul la care vrem să ne referim, respectiv mediu înconjurător, mediu acvatic, mediu atmosferic, mediu academic, mediu politic, mediu studențesc etc.
B. Dar cea mai mare deficiență a acestei legi organice, o reprezintă faptul că ea nu și-a definit clar și corect obiectul supus reglementării, respectiv ce reprezintă sau ce ar trebui să reprezinte ”protecția mediului înconjurător” în cadrul acestui document, cu funcție de normă juridică organică, care trebuie să aibă un caracter obligatoriu, stabil și care trebuie apărată de organul legislativ al statului, în vederea reglementării și ordonării acesteia.
Iată că în accepțiunea legiuitorului român, protecția mediului înconjurător în România, nu reprezintă o activitate care trebuie să se desfășoare în mod sistematic și care necesită să transpună în practică principiile fundamentale enunțate și ele foarte vag și declarativ în Constituție, ci ea reprezintă un ”obiectiv”, adică un țel general al unor politici nedefinite, țel care nu poate fi prognozat și nici cuantificat pentru toată perioada supusă reglementării. Cu alte cuvinte, rezultă clar că protecția mediului înconjurător în România nu reprezintă nimic concret, iar autoritățile statului nu pot avea nici un fel de implicare responsabilă, chiar dacă aceasta reprezintă un ”obiectiv de interes public major”. Este surprinzător cum ministerul de resort a putut propune Parlamentului României spre adoptare în anul 2006 o lege organică fără un domeniu de reglementare ce nu a fost definit, apoi cum Parlamentul României a adoptat o asemenea lege confuză și fără obiect de reglementare și mai ales cum Instituția Prezidențială a promulgat o asemenea lege?
C. Tot în această lege, nu se specifică nicăieri și nici nu se recunoaște că protecţia mediului înconjurător în România, reprezintă o activitate care trebuie desfășurată sistematic și în mod continuu, în instituții abilitate ale statului, ce au obligația să-și asume întreaga responsabilitate asupra actului decizional, din toate domeniile supuse acestor reglementării.
De fapt, în Cod CAEN (codul activităților din economia națională), protecţia mediului în România nu este recunoscută oficial ca fiind o activitate ce trebuie desfășurată în mod oficial în acest stat, rezultând că această activitate se desfășoară în deplină ilegalitate. În aceste condiții, când statul român nu recunoaște această activitate, se pune întrebarea cum de funcționează Ministerul Mediului cu toate instituțiile lui subordonate? Apoi, cum și pentru ce sunt plătiți de către contribuabili toți salariații acestor instituții? Ce fac ei la locul de muncă? Cum justifică miniștrii, împreună cu toți secretarii de stat și directorii numiți numai pe criterii politice, lefurile pe care și le iau, dar mai ales pentru ce le iau, dacă în România această activitate nu este recunoscută oficial.
D. Tot pe această linie a neglijenței, a incompetenței și a sfidării propriilor interese de legalitate ale funcționarului public din acest domeniu, dar care afectează grav interesul general al cetățeanului contribuabil, se înscrie și lipsa de preocupare pentru a oficializa meseria de specialist sau lucrător specializat în domeniul protecției mediului înconjurător, atât la nivelul componenților și subcomponenților mediului înconjurător, cât și la nivelul factorilor de mediu.
Astfel, în Codul COR (codul ocupațiilor din România), nu există nici o mențiune referitoare la profesia de specialist sau de lucrător specializat pe componenți, subcomponenţi sau factori ai mediului înconjurător, sau pentru alte activități specifice acestui domeniu deosebit de important, cum ar trebui să fie protecția mediului înconjurător în România. Așa s-a ajuns ca la nivelul tuturor instituțiilor statului implicate în domeniul protecției mediului înconjurător, să întâlnești toți neaveniții sau analfabeții față de această activitate și meserie. Astfel, toți incompetenții care nu au mai perfomant în meseria lor de bază, au ajuns sub diferite formule neortodoxe, să lucreze pe funcții decizionale sau cu răspunderi foarte importante în domeniul protecției mediului înconjurător, loc de muncă unde își arată zilnic incompetența, nonperformanța profesională, și mai ales disprețul față de problemele cetățeanului și ale comunităților umane.
Efectul se vede: nu se face nimic din ce ar trebui să se facă!
Dacă nu știm ce este mediu înconjurător, ce presupune activitatea de protecţie a mediului înconjurător, dacă nu avem recunoscută în România această activitate, dacă implicăm toți oamenii fără experiență în domeniu (de la miniștri, secretari de stat, directori de departamente și de agenții, șefi de servicii și lucrători pe domenii de importanță capitală), pentru a gestiona această problemă recunoscută chiar de către legiuitor ca „obiectiv de interes public major”, este firesc ca în acest domeniu să existe haos, să nu avem un inventar al problemelor prioritare pe care să le discutăm, să gafăm atât în fața experților europeni, dar mai ales în fața cetățeanului român, anunţă vicepreşedintele PER, Prof. Dr. Univ. Mircea Vintilescu.
