Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, efectuează în perioada 28-29 august, împreună cu o delegație parlamentară, o vizită oficială în Republica Slovacă.
În proiectul de program sunt incluse convorbiri cu Andrej Kiska, președintele Republicii Slovace, Peter Pellegrini, președintele Consiliului Național Slovac, Robert Fico, prim-ministru, precum și cu Miroslav Lajcak, vice-premier și ministru al Afacerilor Externe și Europene. De asemenea, delegația română va participa la celebrarea aniversării a 71 de ani de la Insurecția Națională Slovacă, la Banska Bystrica, și vor fi depuse coroane de flori la Cimitirul militar al armatei române din Zvolen.
Din delegația parlamentară fac parte deputații Adrian Miroslav Merka (Grupul parlamentar al minorităților naționale), reprezentantul Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, și Mircea Titus Dobre (Grup PSD).
Comentează