Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Delgaz Grid a descoperit anul trecut aproape 1.100 de cazuri de consum fraudulos de energie electrică şi gaze naturale, prejudiciul fiind de aproximativ 11 mili

delgaz.ro
Delgaz Grid

Un număr de 1.090 de cazuri de consum fraudulos au fost identificate, anul trecut, de inspecţia energetică, structură specializată din cadrul companiei Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON. 580 de cazuri au fost la gaze naturale, iar 510 la energie electrică. Valoarea estimată a prejudiciului se ridică la aproximativ 11 milioane de lei, potrivit news.ro.

Alte 617 fraude au fost depistate în primele cinci luni ale acestui an, arată compania, care precizează că improvizaţiile în scop de fraudă pot afecta atât siguranţa consumatorilor şi a bunurilor acestora, cât şi calitatea serviciului de distribuţie.

”Un număr de 1.090 de cazuri de consum fraudulos au fost identificate, anul trecut, de inspecţia energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, 580 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 510 la energie electrică. Pentru identificarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, au fost întocmite şi transmise plângeri penale către instituţiile abilitate”, anunţă compania.

Anul acesta, în perioada ianuarie – mai, au fost identificate 617 fraude, din care 345 la gaze naturale şi 272 la energie electrică. De asemenea, au fost depuse plângeri penale pentru recuperarea unui prejudiciu estimat la peste 4 milioane de lei.

”Instalaţiile clandestine utilizate, intervenţiile neautorizate asupra branşamentelor şi contoarelor de gaze naturale/electricitate pot duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave, ignorate de cei ce le realizează şi de „beneficiari”. Orice astfel de instalaţie improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicaţie etc. Pentru un câştig nesemnificativ în raport cu consecinţele posibile, oamenii îşi riscă bunurile, locuinţa, afacerea, sănătatea sau chiar viaţa. Pot avea de suferit atât cei care „se bucură” de consumul fraudulos prin facturi mai mici, dar şi persoanele, locuinţele, agenţii economici din vecinătate”, mai arată compania.

 

Performanţele reţelelor de distribuţie sunt afectate de improvizaţiile şi instalaţiile clandestine. La fel şi protecţiile şi automatizările ce sunt proiectate şi reglate ţinând cont de un consum cunoscut, declarat.

”În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut şi atunci nici reţelele nu funcţionează la parametri normali, având de suferit şi consumatorii oneşti ce îşi plătesc cu regularitate facturile. Consumul fraudulos înseamnă şi pierderi financiare pentru compania noastră, dar şi creşterea unor cheltuieli pentru consumatori. Intervenţiile ilegale afectează consumatorii oneşti prin întreruperi ale serviciului de distribuţie şi/sau parametri neconformi ai energiei şi gazelor naturale furnizate”, spun reprezentanţii companiei.

Cantitatea de energie sustrasă în cele 1.090 de cazuri descoperite anul trecut se ridică la circa 23,5 GWh.

Spre comparaţie, 23.5 GWh (23.500.000 kWh) înseamnă consumul anual de electricitate al consumatorilor casnici dintr-un oraş cu circa 35.000 de locuitori (la un consum mediu de 150 kWh/lună pe locuinţă) sau de gaze naturale a locuitorilor dintr-o comună cu circa 5.000 de locuitori (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an pe gospodărie).

În perioada ianuarie – mai 2023, cantitatea de energie consumată fraudulos a fost de peste 9,8 GWh, iar valoarea acesteia de peste 4 milioane lei.

Consumul fraudulos reprezintă furt şi se pedepseşte conform prevederilor Codului Penal.

”Delgaz Grid nu tolerează aceste acţiuni ilegale. De aceea, acţiunile de identificare şi limitare a consumului fraudulos derulate de specialiştii noştri au caracter permanent. Şi, nu în ultimul rând, consumatorii oneşti pot fi afectaţi într-o măsură mai mare decât companiile de distribuţie de aceste practici ilegale. De aceea, apelăm la spiritul lor civic, dar şi la reflexul natural de a se proteja de riscuri şi le solicităm să transmită situaţiile de potenţial consum fraudulos de care iau cunoştinţă la adresa de e-mail raporteazafrauda@eon-romania.ro, la numărul de telefon 0371 700 157 apelabil gratuit (prin înregistrarea unui mesaj vocal) sau la cea mai apropiată secţie de poliţie”, adaugă ei.

De asemenea, pentru siguranţa clienţilor, compania recomandă mai multe măsuri de prevenţie.

”NU lăsaţi persoane neautorizate să intervină la contoarele de energie sau gaze naturale; NU acceptaţi soluţii de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie venite din partea unor persoane care vă oferă posibilitatea unor consumuri contorizate mai mici; NU acceptaţi folosirea unor materiale care nu sunt dedicate instalaţiilor de energie electrică sau gaze naturale (ex. izolaţie cabluri cu bandă scotch, coliere de sârmă la instalaţia de gaz etc.)”, arată compania.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3 miliarde de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.