Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Demers INEDIT - Un cioban român dă în judecată UE, revoltat că liderii europeni nu acționează adecvat împotriva schimbărilor climatice

schimbari  climatice

Un grup de fermieri din țări ca Germania, Italia, Franța sau Portugalia a intentat un proces la Curtea Europeană, acuzând Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene că nu acționează adecvat împotriva schimbărilor climatice. Acestui grup i s-a alăturat și ciobanul român Vlad Petru, din Alba, informează Mediafax.

„Secetele severe au costat un cuplu în vârstă în Franța aproape jumătate din recolta lor. O familie de apicultori din Portugalia este nevoită să-și salveze mijloacele de trai, pentru că valurile de căldură le ucid albinele. Aceștia împărtășesc o teamă: ce se va întâmpla cu copiii noștri? Astăzi, familiile din întreaga Europă și din afara acesteia, ale căror mijloace de trai sunt expuse riscului din cauza impactului schimbărilor climatice, întreprind ceva ce nu a mai fost făcut vreodată. Ei cheamă legiuitorii UE într-un proces istoric”, arată petenții europeni, în argumentația lor.

Petenții solicită în instanță ca instituțiile UE să recunoască schimbările climatice drept o adevărată amenințare la adresa drepturilor omului, ale cetățenilor europeni, și să acționeze de urgență pentru a proteja drepturile lor și ale generațiilor viitoare.

Ronaldo a detonat 'bomba' după ce a câștigat Liga Campionilor cu Real Madrid. Spaniolii au crezut că nu aud bine

Într-un film documentar al acestei comunități de petenți - „Peoples Climate Case” - este consemnată și relatarea ciobanului Petru Vlad, din cătunul Călene, județul Alba. „Sunt o simplă persoană, cu numele de Vlad Petru. M-am născut țăran și țăran mor. Toată comunitatea care trăiește pe-aici suferă de boala de care sufăr și eu: neajutorarea în fața statului - una, și a doua – neajutorarea în fața naturii. E lipsă de ploi, și când vin ploi îs ploile agresive, cu piatră, ni se distrug recoltele, le afectează și pe animale. Aș dori ca și copiii mei să aibă un viitor aici, pe pământul unde stăm, să nu mai plece cum am plecat eu în țări străine să muncească (...) Din iarnă-n vară și din vară până-n iarnă, nu-i apă la recolte și nu-i apă la animale; trebuie să schimbăm și noi zona, să plecăm unde-i apă”, spune ciobanul.

Victor Ponta îi dă lovitura de grație lui Liviu Dragnea: PSD și ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților

„Schimbările climatice îs o problemă de dreptate care trebuie rezolvată. Să ni se facă dreptate nouă, țăranilor, dar nu numai nouă, ci la toată lumea. Nu noi am poluat aerul. Să se facă dreptate acolo, de unde o plecat virusul de poluare”, cere Vlad Petru.

Potrivit grupului de petenți, „până în prezent parlamentarii europeni - Parlamentul European și Consiliul European - nu au reușit să pună în aplicare legi semnificative pentru a impune țărilor să ia măsuri eficiente împotriva schimbărilor climatice”.

„Obiectivele UE de reducere a emisiilor sunt mult prea mici pentru a reflecta urgența problemei. Procesul intentat de familii subliniază realitatea evidentă: schimbările climatice nu mai sunt doar despre diplomație sau despre economie. Drepturile fundamentale ale omului la viață, sănătate și proprietate sunt deja amenințate”, se mai arată în mesajul petenților.

Evoluția procesului intentat de fermierii europeni, argumentația și documentația aferentă se pot urmări accesând linkul https://peoplesclimatecase.caneurope.org/.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.