Un grup de parlamentari de opoziție din Peru a prezentat joi o nouă moțiune prin care încearcă să o demită pe președinta Dina Boluarte, informează Mediafax.
Propunerea, care vizează îndepărtarea lui Boluarte pentru „incapacitate morală permanentă”, a fost semnată de cel puțin 34 de parlamentari din diferite partide, potrivit Reuters. Pentru a putea fi dezbătută în plen, moțiunea trebuie să fie aprobată de cel puțin 52 de membri ai Congresului, după care va fi supusă unei sesiuni separate pentru a decide dacă procedura poate continua.
Dina Boluarte a ajuns la putere în decembrie 2022, după ce predecesorul său, Pedro Castillo, a fost destituit și arestat pentru tentativa de dizolvare a Congresului. Destituirea lui Castillo a declanșat luni de proteste ample și violente, în special în comunitățile rurale andine și indigene, iar organizațiile pentru drepturile omului au acuzat guvernul Boluarte de folosirea forței excesive pentru a suprima protestele.
Președinta s-a confruntat, de asemenea, cu acuzații de îmbogățire ilicită, implicând bunuri nedeclarate și ceasuri Rolex. În iulie, ea și-a dublat salariul.
Indicele său de popularitate variază între 2% și 4%. Congresul, dominat de conservatori, a respins până acum toate moțiunile anterioare de destituire, dar cu mai puțin de șase luni înainte de alegeri, tot mai mulți parlamentari și-au exprimat sprijinul pentru această inițiativă.
Peru a avut șase președinți din 2018 încoace, iar patru foști lideri sunt în prezent în închisoare.
Comentează