Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Demis chiar înainte de Mondial pentru că a semnat cu Real Madrid, Julen Lopetegui a fost prezentat la Madrid, cu lacrimi în ochi: E cea mai tristă zi din viață

Julen Lopetegui

Tehnicianul Julen Lopetegui a fost prezentat, joi, ca antrenor la Real Madrid şi a afirmat că ziua de miercuri, când a fost demis de la naţionala Spaniei a fost cea mai tristă din viaţa lui, după cea în care i-a murit mama.

"Mulţumesc mult preşedintelui Florentino Perez, mulţumesc Real Madrid pentru încrederea oferită. Vom da totul pentru a fi la înălţime şi mă simt capabil pentru această aventură. Ieri a fost ziua cea mai tristă din viaţa mea, după cea în care mi-a murit mama. Însă astăzi este cea mai fericită zi. Mă simt parte a acestei familii a Realului", a spus Lopetegui.

Julen Lopetegui a fost demis, miercuri, cu o zi înainte de începerea Cupei Mondiale din Rusia şi la două de primul meci al ibericilor la turneul final, după ce acesta a semnat cu Real Madrid.

Preşedintele federaţiei spaniole, Luis Rubiales, a anunţat demiterea lui Lopetegui, afirmând că forul de la Madrid ar fi trebuit inclus în negocierile lui Lopetegui cu Real Madrid. "Federaţia spaniolă nu poate fi anunţată cu 5 minute înainte de difuzarea unui comunicat (n.r. - al celor de la Real Madrid)", a spus Rubiales.

Fostul internaţional Fernando Hierro a fost numit selecţioner al Spaniei, în locul demisului Julen Lopetegui, scrie news.ro.

Marţi, Real Madrid a anunţat că Julen Lopetegui va fi noul antrenor al echipei şi îi succede în funcţie lui Zinedine Zidane.

În vârstă de 51 de ani, Lopetegui avea contract cu naţionala Spaniei până în 2020, iar el va semna cu Real Madrid până în 2021.

Lopetegui revine la Real Madrid după 10 ani, când a condus echipa a doua a clubului (2008/2009), fiind apoi selecţioner la under-19, under-20 şi under-21. În 2014 a plecat la FC Porto, iar în 2016 a devenit selecţioner al Spaniei.

Ca jucător, el a evoluat la Real Madrid în perioada 1989/1991.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.