Carlos Mazón, președintele regiunii Valencia din estul Spaniei, și-a anunțat demisia luni, la aproape un an după inundațiile catastrofale care au lovit regiunea și au ucis 229 de persoane, provocând pagube de miliarde de euro, potrivit Reuters, scrie news.ro.
Mazon, membru al Partidului Popular (PP, conservator) s-a confruntat în ultimul an cu solicitări zilnice de demisie, inclusiv din partea rudelor victimelor, de când ploile torenţiale din 29 octombrie 2024 au ucis 229 de persoane şi au provocat pagube de miliarde de euro, în special în suburbiile din sudul Valenciei, al treilea oraş ca mărime din Spania.
„Nu mai pot continua”, a declarat Mazon după un discurs în care a criticat vehement răspunsul guvernului naţional la criză, în condiţiile în care la nivel central partidul său se află în opoziţie.
Potrivit presei spaniole, demisia lui Mazón coincide cu audierea jurnalistei Maribel Vilaplana, o apropiată a liderului regional, care lua prânzul cu el chiar în ziua tragediei. Ea urma să depună mărturie în fața judecătorului care investighează decesele provocate de întârzierea alertelor și lipsa intervenției rapide.
Locuitorii zonelor devastate acuză guvernul regional că a emis avertizările meteo prea târziu, când casele erau deja sub apă, iar zeci de persoane se înecau în suburbiile sudice ale Valenciei.
Un sondaj realizat de The Guardian a arătat că 75% dintre locuitorii regiunii considerau că Mazón trebuia să demisioneze.
Dezastrul din 2024 – cele mai grave inundații din Europa după 1967
Inundațiile din Valencia au fost considerate cele mai violente din Europa din ultimele aproape șase decenii. Ploile torențiale au durat trei zile, au distrus infrastructura rutieră și au lăsat zeci de mii de oameni fără locuințe.
Pagubele economice depășesc 4 miliarde de euro, iar procesul de reconstrucție este departe de a fi finalizat.
Deși a acuzat guvernul spaniol condus de socialiști că „a abandonat regiunea în momentele critice”, demisia sa marchează un punct de cotitură politic pentru Partidul Popular în Spania, aflat în opoziție la nivel național.































Comentează