Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Democraţii vor să-i dea decisiva lui Donald Trump: Ce plănuiesc oamenii lui Hillary Clinton

www.nydailynews.com
Clinton Trump

Admiraţia candidatului republican Donald Trump faţă de preşedintele rus Vladimir Putin şi declaraţiile inconsecvente ale miliardarului cu privire la NATO îi neliniştesc pe unii votanţi americani de origine est-europeană, o situaţie de care democraţii îşi propun să profite în câteva din statele cheie pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, notează Reuters într-un comentariu difuzat marţi. Peste 15 milioane de americani revendică origini central sau est-europene. Mulţi locuiesc în statele Pennsylvania, Ohio şi Florida, puternic disputate în perspectiva alegerilor de la 8 noiembrie, iar mulţi dintre aceşti votanţi tind să fie conservatori şi republicani.

Cu toate acestea, campania lui Hillary Clinton, văzând o oportunitate de capitalizare de pe urma îngrijorărilor legate de acţiunile Moscovei pe scena globală, printre care anexarea în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea, încearcă o apropiere de aceste comunităţi. Rusia şi NATO sunt subiecte sensibile în ţările din Europa Centrală şi de Est, dar şi pentru unii americani cu legături în regiune. 'Am fost absolut paralizaţi (...) nu ne vine să credem ce declaraţii face Donald Trump', a reacţionat Andrij Dobriansky, purtător de cuvânt al Comitetului Congresului ucrainean din America, o organizaţie umbrelă pentru circa un milion de ucraineni americani.

Votanţii din comunităţile diasporei est-europene din SUA sunt influenţaţi de multe subiecte, precum locurile de muncă şi economia. Numărul lor nu este mare în cel total, însă democraţii le acordă atenţie. Echipa dnei Clinton vizitează de mai multe luni festivaluri ale comunităţilor est-europene din America, spune John McCarthy, cel care răspunde de relaţiile cu acestea. McCarthy susţine că oameni care nu au votat până acum niciodată pentru un democrat afirmă că legăturile cu Kremlinul ale lui Donald Trump i-au făcut să-şi schimbat opţiunea. Un grup de americani de origine lituaniană este atât de preocupat de tensiunile din Europa de Est, unde luptele continuă între forţele guvernamentale şi rebelii separatişti proruşi în estul Ucrainei, încât a solicitat şi obţinut o întrevedere neoficială la Casa Albă săptămâna trecută, refuzând însă să dezvăluie detalii ale discuţiilor.

Diana Vidutis, purtătoare de cuvânt a Lithuanian-American Community Inc, asociaţie ce promovează cultura celor 600.000 de lituaniano-americani, a declarat pentru Reuters: 'Suntem absolut şocaţi că unul dintre candidaţi se gândeşte la abandonarea angajamentului nostru faţă de NATO'. Există însă semne că Donald Trump încearcă să atenueze din anxietatea pe care a provocat-o. Pe 28 septembrie a vizitat Congresul polono-american din Chicago, dând asigurări că, dacă va deveni preşedinte, va sprijini NATO şi securitatea Poloniei. După cum explică Paula Holoviak, profesor de ştiinţe politice la Kutztown University, ea însăşi de origine ucraineană şi susţinătoare a lui Hillary Clinton, este probabil ca mulţi americani de origine ucraineană din ţinutul minier din Pennsylvania să-l sprijine pe Trump, care a promis să readucă locurile de muncă în această industrie, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.