Demonstraţiile şi adunările publice sunt interzise la Ankara

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-01-2017

Actualizat: 10-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile din capitala turcă Ankara au interzis demonstraţiile şi adunările publice pentru următoarele 30 de zile, în timp ce parlamentul dezbate o controversată revizuire a structurii de la nivelul conducerii ţării, relatează marţi agenţia DPA. Motivul pentru luarea măsurii a fost un avertisment din partea serviciilor de informaţii în legătură cu un preconizat atac terorist la astfel de adunări. Măsura se aplică pe tot cuprinsul provinciei Ankara, a anunţat guvernatorul provincial.

Parlamentul a început în această săptămână să discute despre reforma sistemului prezidenţial turc, ce îi conferă preşedintelui - care în prezent, pe hârtie, este doar şef de stat - puterea de a conduce guvernul. Proiectul de lege privind reforma a trecut de primul său obstacol noaptea trecută, când majoritatea a convenit să dezbată reforma constituţională. Dezbaterea a fost precedată de demonstraţii care au avut loc în afara clădirii parlamentului împotriva noului sistem. Poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i împrăştia pe demonstranţi, conform Agerpres.

Partidul prokurd HDP refuză să ia parte la dezbatere, în semn de protest faţă de arestarea a 12 dintre parlamentarii săi, a declarat marţi pentru DPA un reprezentant al HDP, Ziya Pir, cu dublă cetăţenie germano-turcă. HDP, împreună cu cel mai mare partid de opoziţie, CHP, sunt preocupate de faptul că noul sistem prezidenţial ar putea crea o dictatură în Turcia. Impunând interzicerea adunărilor, guvernatorul provinciei Ankara a invocat starea de urgenţă în vigoare în întreaga ţară de la tentativa de puci eşuată din iulie 2016.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri