DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Denis Pușilin dă semnalul că referndumul din Donbas e ca și aranjat: Ne vom uni în curând cu Rusia

Hispan TV
Denis Puşilin Pushilin

Donbasul se va reuni în curând cu Federația Rusă, în urma rezultatelor referendumului - a declarat marți șeful autoproclamatei republici populare Donețk, Denis Puşilin, la postul de televiziune "Rossia-24".

"Sunt sigur că ne vom reuni foarte curând cu Rusia, iar pentru noi aceasta este o întoarcere acasă" - a declarat Puşilin. Potrivit afirmaţiilor sale, observatorii și jurnaliștii străini nu au înregistrat încălcări ale procedurii desfăşurării referendumului.

"Nu sunt niciun fel de probleme cu observatorii. Sunt aproximativ 120 de observatori străini, care călătoresc în toată republica, și peste 500 de jurnalişti acreditați, care monitorizează, de asemenea, mersul referendumului. Vă pot spune că aceştia nu au înregistrat încălcări" - a adăugat Puşilin.

Acesta crede că rezultatele preliminare ale referendumului nu vor trebui așteptate mult. "După încheierea votării, nu mai rămâne decât să adunăm cifrele" - a conchis Puşilin.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.