DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Denunțătorul lui Mihai Lucan, audiat la Parchetul General, în urma unei plângeri a medicului! Mesaj exploziv al USR-istului: 'Nu pot fi intimidat'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Mihai Lucan

Deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a prezentat marţi la Parchetul General, el fiind citat în legătură cu o plângere penală pe numele său depusă de medicul Mihai Lucan.

Emanuel Ungureanu este cel care l-a denunţat pe medic la DIICOT, iar în urma acestui denunţ Lucan a fost pus sub acuzare pentru delapidare. Ulterior, medicul Mihai Lucan a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva lui Emanuel Ungureanu, pe care îl acuză de săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei.

Citește și: Dragoş Pătraru, aproape de a fi DAT AFARĂ de la TVR: Acuzaţii GRAVE la adresa conducerii / VIDEO

"Plângerea este făcută de inculpatul Mihai Lucan, cel care a traficat organele mai multor români, pentru faptul că aş fi compromis interesele justiţiei. Eu înţeleg că interesul justiţiei este acela ca un om care cunoaşte fapte de natură penală să le spună public. Mai ales că eu am făcut acest lucru cu mulţi ani înainte, în calitate de preşedinte al unei asociaţii, am făcut acest lucru şi în calitate de jurnalist, mai apoi în calitate de deputat. Mesajul meu este foarte limpede. Eu nu pot fi intimidat. Eu nu vorbesc doar despre o persoană, în cazul de faţă Mihai Lucan. Eu vorbesc despre o lume, o lume a unor dumnezei medicali, care şi-au permis, din cauza capacităţii lor de a vindeca, să îşi creeze un sistem relaţional, inclusiv la nivelul patronatelor unor televiziuni, la nivelul unor şefi de parchete, şefi de servicii, oameni din structuri ale Armatei, foşti şefi ai Agenţiei Antidrog, deputaţi, senatori. Au creat o reţea de protecţie, care funcţionează încă foarte bine", a declarat Emanuel Ungureanu, la intrarea în sediul Parchetului General, conform Agerpres.

În plângerea depusă la Parchet, medicul Mihai Lucan susţine că Emanuel Ungureanu le-a dat jurnaliştilor informaţii "trunchiate şi manipulatorii", cu scopul de a crea o "presiune mediatică asupra instanţelor de judecată" şi de "a asigura succesul acuzării".

Lucan mai spune că persoane din cadrul anchetei au divulgat date şi informaţii nedestinate publicităţii referitoare la actele de urmărire penală din dosarul deschis la DIICOT.

Plângerea depusă de Lucan vine după ce deputatul Emanuel Ungureanu l-a acuzat pe medic de corupţie şi trafic de organe la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Citește și: Președintele ICCJ a cerut aviz pentru declasificarea protocolului secret cu SRI și Parchetul General

"Lucan lua mită şi din aerul din institut. De la lifturile care s-au cumpărat până la bancomatul de cafea. Exista un circuit al şpăgii", declara, pe 4 ianuarie, Emanuel Ungureanu, după o vizită la DIICOT.

Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat, printre altele, că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.