Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Departamentul de Stat al SUA aprobă modernizarea avioanelor F-16 cumpărate de România

Fortele Aeriene Române
Fortele Aeriene Române F-16

Departamentul american de Stat a aprobat posibilitatea vânzării de echipamente şi servicii către România pentru modernizarea a 32 de avioane F-16, informează Reuters, conform Agerpres.

Valoarea estimată a vânzării acestor echipamente şi servicii este de 105 milioane de dolari, a anunţat vineri Pentagonul.

Antreprenorul principal va fi Lockheed Martin, a adăugat Departamentul american al Apărării.

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au semnat la finalul lui 2022 la sediul Romtehnica, contractul de achiziţie a 32 de avioane F-16 de la Guvernul Regatului Norvegiei, în valoare de peste 380 de milioane de euro, informează un comunicat al MApN.

Instituţia militară a convenit cu reprezentanţii norvegieni contractul de achiziţie a 32 de avioane F-16 în configuraţia M6.5.2, motoare de rezervă şi suport logistic. Valoarea contractului semnat cu Guvernul Regatului Norvegiei este de 388 milioane euro şi se va derula pe o perioadă de trei ani, primele aeronave urmând să fie livrate spre sfârşitul anului 2023.

Contractul se derulează cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii, în acest sens Guvernul României a transmis scrisoarea de tip "Letter of request" adresată Guvernului SUA pentru care se anticipează primirea unui răspuns până la sfârşitul anului.

Avioanele vor fi livrate României în stare operaţională, cu o resursă disponibilă care va permite operarea acestora de către Forţele Aeriene Române pentru o perioadă de minim 10 ani, respectiv pe durata perioadei de tranziţie la avioanele de generaţia a V-a.

Achiziţia celor 32 de avioane de la Guvernul Regatului Norvegiei reprezintă, în fapt, un transfer de capabilitate între două state membre ale NATO, pentru creşterea capacităţii de apărare a României şi asigurarea contribuţiei naţionale la apărarea colectivă în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

MApN a obţinut, în decembrie 2021, aprobarea Parlamentului României pentru iniţierea procedurilor de achiziţie şi derulării acestora.

Forţele Aeriene Române aveau deja în dotare 17 aeronave F-16 în configuraţie M5.2R, care vor fi modernizate la configuraţia M6.6, achiziţionate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.