Patru persoane au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce o mașină a intrat într-o depășire, apoi șoferul nu a reușit să mai redreseze autoturismul și a derapat în șantul de colectare a apei pluviale, în localitatea Pechea, județul Galați.
Accidentul a avut loc vineri noaptea, în jurul orei 22:55, pe strada Galați, din comuna Pechea, județul Galați.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa către municipiul Galați, ar fi intrat în depășirea unui alt autoturism ce circula pe același sens de mers. În timpul manevrei, din cauza carosabilului acoperit cu apă, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în șanțul de colectare a apei pluviale de pe marginea drumului”, transmite, sâmbătă dimineața, Poliția Galați.
În urma accidentului, șoferul și alți trei pasageri – doi tineri de 22 de ani și unul de 23 de ani, toți din localitatea Pechea – au fost răniți. Cele patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Comentează