Deputatul Ana-Maria Cătăuță, membru în cadrul Delegației Parlamentului României la Adunării parlamentare a NATO și vicepreședinte al Grupului Pro America, a participat în perioada 20-21 februarie 2023, la Bruxelles, la reuniunea comună a Comisiilor pentru apărare și securitate, economică și politică ale Adunării parlamentare AP NATO.
Din delegație au mai făcut parte deputații Ben-Oni Ardelean, Nicu Fălcoi și Sorin Moldovan.
În cadrul discuțiilor, am ridicat subiectul solicitării făcute de Republica Moldova pentru sisteme de apărare antiaeriană, în contextul în care aliații deja oferă vecinilor de la Chisinău, precum și altor state aflate în pericol, sprijin în cadrul programului NATO’s Air Situation Data Exchange (ASDE), a precizat Ana-Maria Cătăuță. De asemenea, deputatul român a menționat că statele aliate vor discuta în curând și cererea oficială venită din partea guvernului moldovean.
Totodată, în cadrul reuniunii au fost abordate teme de actualitate, precum –Noul Concept Strategic al NATO, adaptarea militară a NATO la noile condiții strategice China și regiunea indo-pacifică, combaterea dezinformării, revoluția verde și cea digitală ale UE: implicații regionale, pentru relațiile economice trans-atlantice și pentru securitatea colectivă, precum și sistemul integrat de apărare antiaerian și antirachetă al NATO.
Comentează