Deputatul Andrei Gușă: „Dacă are onoare, premierul Ilie Bolojan trebuie să-și dea demisia!”

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-10-2025 17:21

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dacă are cuvânt, Ilie Bolojan trebuie să-și dă ademisia din funcția de prim-ministru al României, pentru că Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională legea privind pensiile magistraților, consideră parlamentarul Andrei Gușă.

„Și cum bine știm, Ilie Bolojan a spus că, dacă această lege nu va intra în vigoare, își va depune demisia. Deocamdată nu am luat act de demisia premierului Bolojan, dar eu sper că acesta își va ține cuvântul și nu va pune românii în postura să fie conduși de un prim-ministru care nu are cuvânt, care își calcă pe cuvânt.

În tot cazul, guvernarea lui Ilie Bolojan a fost una dezastruoasă, pentru că, dacă anul trecut România se împrumuta la  dobânzi de 6,75% pentru împrumuturile pe 10 ani, acum premierul a speriat și mai tare piețele financiare cu declarațiile lui că intrăm în incapacitate de plată și am ajuns să ne împrumutăm la 7,5 puncte procentuale de dobândă pe 10 ani. În trimestrul 2 avem deficit de cont curent, atenție, de aproape 9 miliarde de euro, al doilea cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, după Franța, care are vreo 11 miliarde de deficit de cont curent, dar are și o economie de vreo 6 ori mai mare decât a noastră, deficit pe care, evident, va trebui să îl acoperim la împrumuturi de 7,5 puncte de dobândă. În afară de asta, măsurile de austeritate s-au dovedit a fi unele dezastruoase pentru privații români, mai cu seama, dar și pentru români în general. Rămânem țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, pe de-o parte. Pe de altă parte, creșterea colectării la TVA a crescut cu doar 7% față de anul trecut, pe când inflația a crescut cu peste 10%. Deci, în termeni reali, a scăzut colectarea TVA-ului cu 3 puncte procentuale.

Politica externă a lui Ildie Bolojan este una dezastruoasă, iar achizițiile de armament, dacă vorbim de cele 16,7 miliarde pe care le vom împrumuta prin programul SAFE, respectiv 9 miliarde pentru tancuri americane Abrams, sunt unele dezastruoase pentru viitorul economic al României și ne bagă în groapă”, a transmis Andrei Gușă.

CONTEXT

Curtea Constituțională a pronunțat, luni, 20 octombrie 2025, decizia în privința sesizării depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție privind noua lege a pensiilor magistraților. Judecătorii CCR au admis, cu majoritate de voturi - 5 voturi pentru, sesizarea ÎCCJ, ceea ce înseamnă că legea a fost declarată neconstituțională.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri