Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat AUR și-a dat demisia după Congres

www.aur.ro
AUR

Un deputat AUR a demisionat luni din partid, după Congresul în care a fost aleasă noua conducere.

Demisionarul este deputatul buzoian Nicolae Roman (55 de ani), general în retragere. Roman a mai fost membru al Partidului România Noastră, al PRM și al partidului ProDemo.

„Daţi-mi voie să folosesc acest microfon pentru a îmi cere scuze tuturor prietenilor mei, pe care se pare că i-am indus în eroare asupra a două persoane. Una dintre ele mai în vârstă, un proverb zice - lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba. Alta, care se apropie de jumătatea vieţii, dar sunt convins că nici până la sfârşitul ei şi nici cu încă o viaţă nu va putea face demonstraţia celor şapte ani de acasă", a spus Roman, în plenul Camerei Deputaţilor.

El a anunțat că va rămâne deputat neafiliat.

George Simion a fost ales, duminică, în cadrul Congresului extraordinar, președinte AUR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.