Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat: Parlamentul Moldovei poate fi dizolvat după 23 martie 2021

moldova parlament

După 23 martie, Parlamentul poate fi dizolvat chiar și în condițiile în care până atunci nu este eșuată o nouă tentativă de instalare a unui Guvern, susține deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.

El a declarat miercuri, în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV, că „potrivit hotărârilor și interpretărilor anterioare ale Curții”, la 23-24 martie este termenul când poate fi dizolvat Parlamentul.

„Termenul de 3 luni din momentul când a fost demis sau și-a dat demisia un Guvern este termen limită. Indiferent de ce se întâmplă în acest termen limită, după expirarea sa este obligatoriu ca Parlamentul să fie dizolvat. Deja nu mai e discreția președintelui, ci obligația sa”, a declarat Litvinenco.

Deputatul PAS a mai spus că aceasta ar fi singura soluție logică, mai ales în condițiile în care Curtea Constituțională a demonstrat în hotărârile recente că ține cont de jurisprudența anterioară.

„În hotărârea de ieri s-a ținut cot de decizia din 29 decembrie 2015, luată în acel context foarte special, când Plahotniuc încerca să devină prim-ministru și a fost respins de Nicolae Timofti. Aceleași considerente au fost luate în calcul și în hotărârea din august 2020”, a continuat el.

Fostul premier Ion Chicu a demisionat la 23 decembrie. De atunci a existat o singură tentativă de votare a unui Guvern, eșuată în Parlament la 11 februarie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.